Evacuarea 'Junglei de la Calais' a intrat în a doua zi

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 25-10-2016

Actualizat: 25-10-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Operaţiunile de evacuare a migranţilor au fost reluate marţi dimineaţa în 'Jungla' de la Calais, aceasta fiind a doua zi a unei ample acţiuni de desfiinţare a vastei tabere din nordul Franţei, relatează AFP, potrivit agerpres.

Marţi, puţin după ora 07:00 GMT, un prim autocar a început să transporte migranţi care zâmbeau şi salutau, în timp ce sute de persoane se îngrămădeau la cozi aşteptând să se înregistreze, sub supravegherea jandarmilor.

Citeşte şi: Miniştrii apărării din coaliţia antjihadistă discută la Paris despre ofensiva de la Mosul

Luni, 2.318 persoane au fost transferate fie spre centre de primire de pe teritoriul Franţei, fie spre un 'centru de primire provizoriu' situat în interiorul taberei de la Calais, în aşteptarea soluţionării dosarelor lor de către autorităţile britanice.

În paralel cu plecarea autocarelor, lucrările de desfiinţare a adăposturilor eliberate au început marţi cu operaţiuni care constau în 'colectarea de deşeuri', a indicat prefectul (reprezentant al guvernului), dna Fabienne Buccio.

Între 6.000 şi 8.000 de bărbaţi, femei şi copii veniţi în majoritate din Afganistan, Sudan sau Eritreea au locuit în 'Jungla' din Calais, vastă tabără devenită de ani de zile locul de adunare a migranţilor care intenţionau să ajungă în Anglia, de cealaltă parte a Canalului Mânecii.

Citeşte şi: Aroganţă nemţească. Erdogan a fost invitat la o punere în scenă a genocidului armean

Numărul minorilor neînsoţiţi este estimat la 1.300, dintre care 500 afirmă că au legături familiale în Regatul Unit. Ministrul de interne francez, Bernard Cazeneuve, a declarat luni că Regatul Unit 'îi va primi pe toţi cei ale căror relaţii familiale în Marea Britanie pot fi dovedite'. Autorităţile britanice vor studia de asemenea dosarele minorilor neînsoţiţi, fără legături familiale, 'dar al căror interes superior ar fi să ajungă în această ţară', a adăugat el.

De la începutul lunii octombrie, aproape 200 de minori din 'Jungla' de la Calais au fost primiţi în Anglia, potrivit ministrul de interne britanic, Amber Rudd.

Citeşte şi: Scurgere radioactivă la un reactor nuclear din Norvegia

Între '5.000 şi 6.000' de ocupanţi ai 'Junglei' ar urma să depună cerere de azil în Franţa, a apreciat directorul general al Biroului francez de protecţie a refugiaţilor şi apatrizilor (Ofpra), Pascal Brice, pentru postul de radio Europe 1.

În total, aproximativ 100.000 de cetăţeni străini ar fi depus o cerere de azil în Franţa în 2016 faţă de 80.000, anul trecut, a menţionat Pascal Brice.

Primii evacuaţi au fost instalaţi în diferite 'centre de primire şi orientare'de mică dimensiune unde vor putea să-şi pregătească dosarele pentru cererea de azil.

Citeşte şi: Trump aruncă-n aer sondajele din SUA: 'Va fi o surpiză de talia BREXIT la urne'

Asociaţiile apreciază că sute de persoane ar putea să refuze să părăsească 'Jungla' de la Calais. Cei care refuză se expun, după încheierea operaţiunii de desfiinţare a taberei, unor măsuri care conduc cel mai adesea la expulzare.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri