DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Evacuări în Jamaica şi Haiti de teama uraganului Matthew

uragan

Centrul naţional al SUA pentru uragane a anunţat duminică începerea evacuărilor în anumite zone din Caraibe pe fondul apropierii uraganului Matthew de zonele de coastă, semnalând ploi torenţiale şi rafale de vânt extrem de puternice, relatează agenţia DPA.

Furtuna de categoria 4 se deplasa pe direcţia nord-vest spre Haiti şi Jamaica când au fost emise avertismentele către rezidenţii din zonele de coastă să îşi părăsească locuinţele. Potrivit prognozei meteo centrul furtunii va ajunge în cele două ţări la începutul zilei de luni, potrivit Centrului naţional al SUA pentru uragane.

Citește și: Marea Britanie va dori să aplice unele norme europene şi după ieşirea din UE

Cinci provincii cubaneze au fost de asemenea sub avertizarea emisă privind trecerea uraganului Matthew, care se afla la 545 de km de Port-au-Prince (Haiti) la ora locală 07.00 (12.00 GMT) cu viteze ale vântului de 240 de km pe oră.

''Pregătirile pentru protejarea vieţilor omeneşti şi a proprietăţilor trebuie grăbite'', a transmis Centrul naţional al SUA pentru uragane avertizându-i pe locuitorii din Haiti şi Jamaica ca uraganul Matthew va ajunge la sfârşitul zilei de duminică în cele două ţări.

Rezidenţilor din zonele aflate în avertizarea emisă li s-a transmis să se aştepte la furtuni periculoase, inundaţii şi alunecări de teren care pot pune în pericol vieţi omeneşti.

În mesajul către populaţie premierul din Jamaica Andrew Holness a cerut instituţiilor să fie în alertă maximă pentru că mai ales coasta de est a ţării va fi afectată puternic de trecerea uraganului Matthew, anunță Agerpres.

Înainte de sosirea uraganului Matthew, US Navy a cerut evacuarea întregului personal care nu este util de la baza Guantanamo Bay, din Cuba. Personalul militar şi civil care a rămas în facilitatea respectivă a primit ordin să se adăpostească. Anterior, vineri seară, Centrul SUA pentru uragane încadrase uraganul Matthew în categoria 5 pe scara Saffir-Simpson, însă apoi a fost revizuită intensitatea acestuia la categoria 4. Uraganul a provocat distrugeri minore la trecerea sa prin Venezuela şi Columbia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.