DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Evadare ca-n filme - Trei tineri au fugit de la Centrul Educativ Târgu Ocna, unul dintre ei este încă în libertate

www.roalert.ro
Evadare minor politie

Trei tineri care executau măsuri educative privative de libertate la Centrul Educativ Târgu Ocna au evadat joi seara, unul dintre aceştia, în vârstă de 17 ani, condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de viol, fiind în continuare căutat de forţele de ordine, a informat instituţia, potrivit AGERPRES.

"Joi, 10.12.2020, în jurul orei 18,30, s-a constatat că trei persoane internate în Centrul Educativ Târgu Ocna au părăsit, fără drept, unitatea. Două dintre acestea au fost capturate, cu operativitate, în proximitatea Centrului. Pentru persoana internată Bumbu Bogdan Mihăiţă, în vârstă de 17 ani, sancţionat cu măsura educativă a internării într-un centru educativ, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, se continuă măsurile de căutare", se arată într-un comunicat al Centrului Educativ Târgu Ocna.

Potrivit sursei citate, în vederea capturării tânărului au fost dispuse mai multe măsuri, printre care sesizarea Poliţiei Staţiunii Târgu Ocna, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, informarea Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, precum şi suplimentarea echipelor proprii cu personal al Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna şi al Penitenciarului-Spital Târgu Ocna.

Citește și: Cozmin Gușă dă vina pe Traian Băsescu, pentru eșecul PMP de la alegeri! ‘Băse cel vinovat’

În vederea analizării cauzelor şi împrejurărilor producerii incidentului, o echipă de specialişti din cadrul aparatului central al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se va deplasa la faţa locului.

Regimul de executare într-un centru educativ este similar regimului deschis din centrele de detenţie, raportat la gradul de limitare a libertăţii de mişcare. Astfel, persoanele internate într-un centru educativ sunt cazate în comun, se pot deplasa neînsoţite în interiorul centrului şi pot desfăşura activităţi fără supraveghere în spaţii stabilite prin regulamentul de ordine interioară.

Sustragerea de la executarea unei măsuri educative privative de libertate prin părăsirea fără drept a centrului educativ se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.