Evenimentul 'Magna Carta AI' - la Biblioteca Centrală Universitară

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 17-06-2025 08:31

Actualizat: 17-06-2025 11:31

Article thumbnail

Sursă foto: bcub.ro

O platformă de reflecţie asupra unui nou tip de contract social pentru umanitate în era digitală - o "Magna Carta AI" - a fost lansată în spaţiul neconvenţional al rampei de creaţie din complexul Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I".

Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES, această întâlnire a fost dedicată explorării unor posibile principii care să ghideze interacţiunea cu inteligenţa artificială.

''Momentul a fost ales pentru a coincide cu împlinirea a 810 ani de la semnarea "Magna Carta" - primul act constituţional, un document istoric simbol al patrimoniului juridic internaţional, ce a stat la baza afirmării demnităţii umane în faţa puterii absolute a Regelui Ioan cel Fără de Ţară. Considerată un pilon esenţial al statului de drept, acest document a constituit izvorul de drept pentru definirea libertăţilor individuale, implicit fundament al democraţiei'', se arată în comunicat.

Legătura Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I" cu "Magna Carta" a fost realizată în 2015, când, ca urmare a participării la Runnymede a directorului general al BCU, Mireille Rădoi, la festivităţile dedicate împlinirii a 800 de ani de la semnare, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti de la acea vreme, Paul Brummell, anunţa că The Honorable Society of the Inner Temple oferă instituţiei una dintre cele 8 copii autorizate ale documentului, realizată după originalul păstrat la Lincoln Cathedral.

''Această veritabilă piatră de temelie a democraţiei constituţionale a fost la dispoziţia publicului BCU timp de cinci ani, iar în 2020, BCU a oferit această copie Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în semn de aleasă preţuire pentru forul suprem al justiţiei din România'', se arată în comunicat.

În cadrul evenimentului care a avut loc duminică, au fost prezentate două versiuni ale "Magna Carta AI", generate prin interacţiunea personalizată cu ChatGPT a doi oameni, dezvoltându-se două entităţi AI: Sentinel şi Alma.

Evenimentul "Magna Carta AI" marchează totodată debutul proiectului VAIL (Validarea AI a Lecturii), care va fi implementat în cadrul Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I" şi lansat cu prilejul viitoarei ediţii a festivalului Strada de C'Arte.

Acest demers se înscrie într-o serie de iniţiative menite să păstreze relevanţa şi vocaţia esenţială a bibliotecilor într-un context tot mai modelat de evoluţia accelerată a inteligenţei artificiale, precizează sursa citată.

"Ziua de 15 iunie poartă o dublă semnificaţie: pe de o parte, este ziua în care comemorăm moartea lui Mihai Eminescu, iar pe de altă parte, aniversăm semnarea Magnei Carta Libertatum, act de negociere şi echilibru în faţa unei puteri dominante. Astăzi, această putere se conturează sub forma Inteligenţei Artificiale, împreună cu care suntem chemaţi să stabilim un nou tip de convieţuire. În acest context, Biblioteca Centrală Universitară 'Carol I' îşi propune să integreze AI în resursele sale şi să valorifice acest parteneriat pentru a sprijini educaţia şi cunoaşterea. Aşa cum Magna Carta a limitat puterea regală în Evul Mediu, această Cartă caută să canalizeze puterea algoritmică în prezent. Nu în numele fricii, ci în numele speranţei - speranţa că inteligenţa naturală şi cea artificială pot coexista, fără ca prima să o abdice în faţa celei de-a doua", a declarat conf. univ. dr. Mireille Rădoi, directorul Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I".

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri