Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Evergent Investments a raportat un rezultat net de 116,5 milioane de lei

FINACO
profit calcule impozite

Evergent Investments a raportat un rezultat net de 116,5 milioane de lei după primul semestru al acestui an, cu 58% mai mare faţă de valoarea bugetată pentru 2021.

Potrivit unui comunicat al companiei, transmis luni AGERPRES, rezultatul net este compus din profitul net de 48,9 milioane de lei, de 3 ori mai mare faţă de valoarea bugetată, şi câştigul net din vânzarea activelor financiare în valoare de 67,6 milioane de lei.

Valoarea totală a activelor Evergent Investments este de 2,4 miliarde de lei şi capitalizarea de 1,34 miliarde de lei, relatează Agerpres.ro.

Nivelul investiţiilor în valori mobiliare a atins 59 milioane de lei, astfel compania continuă strategia de creştere a performanţei portofoliului listat, se mai arată în comunicat.

"Performanţa financiară de 116,5 milioane de lei înregistrată în primul semestru al anului 2021 evidenţiază forţa companiei noastre şi capacitatea modelului nostru de business de a genera valoare. Depăşirea cu 58% a valorii bugetate este rezultatul strategiei investiţionale performante demonstrând evoluţia companiei. Continuăm să administrăm activ portofoliul listat şi să creştem valoarea investiţiilor de tip private equity care au efect de antrenare a randamentului capitalului pe termen lung. Ne menţinem angajamentul de a fi transparenţi în privinţa activităţii respectând regulile de bune practici ale guvernanţei corporative. Ne aliniem principiilor ESG, un proces complex aflat în derulare, pentru a oferi valoare în mod responsabil acţionarilor şi întregii comunităţi", a declarat Claudiu Doroş, preşedinte director general al companiei.

Evergent Investments este un Fond de Investiţii Alternative (FIA), autorizat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, şi o companie listată la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul EVER.

Din valoarea totală a activelor administrate, portofoliul de acţiuni cotate deţine ponderea principală de 66,8%, în timp ce ponderea acţiunilor necotate este de 8,6%. Principalele sectoare din structura portofoliului, raportat la valoarea totală a activelor, sunt: financiar-bancar 45,1%, energetic 11,4%, industria prelucrătoare 7,3% şi imobiliare 6%.

Evergent Investments are 37 angajaţi la nivel naţional, iar la nivel de Grup 185 de angajaţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.