Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Evergent Investments a raportat un rezultat net de 65,2 milioane de lei în primele şase luni din 2022

zf.ro
evergent investments

Evergent Investments a raportat în primele şase luni din 2022 un rezultat net de 65,2 milioane de lei, depăşindu-l pe cel estimat pentru tot anul.

Potrivit unui comunicat al companiei, rezultatul net înregistrat la 30 iunie 2022 este compus din 54,2 milioane lei profit net şi 11 milioane lei câştig net din vânzarea activelor reflectat în rezultatul reportat, potrivit Agerpres.ro.

Valoarea totală a activelor (AUM) este de 2,450 miliarde de lei, în creştere cu 1,7% faţă de S1 2021, iar valoarea activului net este de 2,278 miliarde de lei, în creştere cu 2,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

"Rezultatul net, de 65,2 milioane lei, al primului semestru marchează depăşirea ţintei previzionate pentru întreg anul 2022, confirmând rezilienţa companiei în contextul suprapunerii unor dezechilibre economice şi a tensiunilor geopolitice. Deşi aceşti factori au determinat creşterea aversiunii la risc, am explorat oportunităţile apărute şi le-am valorificat investind peste 100 milioane lei în această perioadă. Chiar dacă perspectiva recesiunii este tot mai pronunţată, rămânem încrezători în agilitatea echipei Evergent Investments de a opera cu prudenţă în acest mediu tumultos şi ne aşteptăm să închidem cu rezultate pozitive anul 2022", a declarat Claudiu Doroş, preşedintele Consiliului de Administraţie şi director general al Evergent Investments.

Conform comunicatului, proiectele de tip private equity diferenţiază compania faţă de ceilalţi actori ai pieţei de capital şi aduc un raport atractiv randament/risc, cu profit semnificativ pe termen lung. Cadrul legal FIA permite alocarea a până la 40% în active nelistate, iar Evergent Investments şi-a setat o primă "bornă" de 20-25% din active pentru alocarea în aceste proiecte.

Agrointens, companie din Grupul Evergent, a mărit suprafaţa pentru cultivarea afinelor prin achiziţia recentă a unui teren de 23 ha în Răţeşti, judeţul Argeş, ajungând după plantare la o suprafaţă totală de 109 ha.

Proiectul "Atria Urban Resort" a primit aprobarea de construire a Fazei a III - a şi 338 de apartamente vor fi construite în acord cu tendinţele globale privind sustenabilitatea şi reducerea amprentei de carbon. Clădirile vor fi dotate cu panouri solare pentru prepararea apei calde menajere şi cu recuperatoare de căldură.

În data de 10 iunie, compania a început distribuirea dividendelor în valoare totală de 62,2 milioane lei către acţionarii săi.

"Prin mixul optim între politica predictibilă de dividend şi programele de răscumpărare, compania returnează valoare acţionarilor. Acest aspect este susţinut de ratele de distribuire a dividendelor din ultimii ani, care demonstrează stabilitatea fluxurilor de numerar ale companiei, implicit o poziţie financiară puternică pe piaţă",se spune în comunicat.

Cu o experienţă de peste 30 de ani în piaţa de capital, Evergent Investments SA este un Fond de Investiţii (FIAR) şi o companie listată la Bursa de Valori Bucureşti (sub simbolul EVER), situată în topul fondurilor investiţii din România. Raportat la valoarea totală a activelor administrate, portofoliul de acţiuni cotate deţine ponderea principală, de 72,5%, în timp ce ponderea acţiunilor necotate este de 9,6%. Se menţin ca sectoare principale în structura portofoliului, la 30 iunie 2022, sectorul financiar-bancar cu 41,6% şi cel energetic-industrial cu 26,94% din valoarea totală a activelor.

Investiţia de peste 38% din total active Evergent în acţiuni TLV şi BRD denotă o structură a portofoliului aliniată principiilor ESG.

Prin politica de dividend predictibilă şi programele de răscumpărare, compania oferă acţionarilor atât profituri pe termen scurt, cât şi perspectiva creşterii valorii activelor deţinute pe termen lung.

De-a lungul ultimilor 13 ani, compania a distribuit dividende care depăşesc valoarea de 738 milioane lei, iar valoarea activelor administrate a urcat la 2,45 miliarde lei la jumătatea anului 2022.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.