Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Evoluţii financiar-bancare şi bursiere din întreaga lume

Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de joi în creştere, pe fondul atenuării temerilor că Rezerva Federală a SUA va majora într-un ritm mai rapid dobânzile, transmite Reuters. Indicele Dow Jones Industrial Average s-a apreciat cu 0,06%, ajungând la valoarea de 36.312,49 puncte, în creştere cu 22,17 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Indicele Standard and Poor's 500 s-a apreciat cu 0,15%, ajungând la valoarea de 4.733,56 puncte, în creştere cu 7,21 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, potrivit Agerpres.ro.

Indicele Nasdaq s-a apreciat cu 0,37%, ajungând la valoarea de 15.245,04 puncte, în creştere cu 56,65 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Londra - Bursa de la Londra a deschis şedinţa de joi în scădere cu 0,17%, indicele principal FTSE-100 a ajuns la valoarea de 7.538,73 puncte, în scădere cu 12,99 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Frankfurt - Bursa de la Frankfurt a deschis şedinţa de joi în scădere cu 0,24%, indicele principal DAX 40 a ajuns la valoarea de 15.971,39 puncte, în scădere cu 38,93 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Paris - Bursa de la Paris a deschis şedinţa de joi în scădere cu 0,55%, indicele principal CAC 40 a ajuns la valoarea de 7.197,17 puncte, în scădere cu 40,02 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Reuters.

Budapesta - Cursul oficial al Băncii Centrale a Ungariei valabil pentru ziua de vineri este de 309,58 forinţi pentru un dolar, în scădere faţă de un curs de 313,26 forinţi, joi, transmite MTI. Moneda euro este cotată la 355,15 forinţi, în scădere faţă de un curs de 355,11 forinţi, joi, iar un leu românesc este cotat la 71,81 forinţi, în scădere faţă de un curs de 72,02 forinţi, joi.

Tokyo - Bursa japoneză a încheiat şedinţa de joi în scădere cu 0,96%, pe fondul temerilor privind creşterea numărului de cazuri de COVID-19 în Japonia, transmite Kyodo. Indicele principal Nikkei-225 a ajuns la valoarea de 28.489,13 puncte, în scădere cu 276,53 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Seul - Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de joi în scădere cu 0,35%, indicele principal Kospi a ajuns la valoarea de 2.962,09 puncte, în scădere cu 10,39 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Yonhap.

Shanghai - Bursa din Shanghai a închis şedinţa de joi în scădere cu 1,17%, indicele Shanghai Composite a ajuns la valoarea de 3.555,26 puncte, în scădere cu 42,17 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.

Hong Kong - Bursa din Hong Kong a încheiat şedinţa de joi în creştere cu 0,11%, indicele Hang Seng a ajuns la valoarea de 24.429,77 puncte, în creştere cu 27,60 puncte comparativ cu valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.

Singapore - Bursa din Singapore a încheiat şedinţa de joi în creştere cu 0,07%, indicele Straits Times a ajuns la valoarea de 3.257,30 puncte, în creştere cu 2,32 puncte faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente, transmite Xinhua.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.