Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Evreii şi sârbii au boicotat o ceremonie la un fost lagăr de exterminare din timpul regimului ustaş

serbia croatia

Sârbii şi evreii din Croaţia au boicotat vineri o ceremonie desfăşurată în fostul lagăr de exterminare de la Jasenovac, protestând astfel faţă de o revigorare a ideologiei ustaşilor, regimul pro-nazist croat din Al Doilea Război Mondial, fenomen ce ar fi privit cu îngăduinţă de autorităţi, relatează AFP. Principala organizaţie evreiască din Croaţia a denunţat, la începutul lunii aprilie, 'evenimente politice care relativizează (crimele regimului ustaş) şi revitalizează ideologia ustaşă'.

Acestui boicot i s-au asociat sârbii din Croaţia şi asociaţii antifasciste. Toţi aceştia denunţă, între altele, sloganurile ustaşe scandate în timpul unui meci amical de fotbal între Croaţia şi Israel, desfăşurat luna trecută la Osijek (est), şi la care a asistat şi prim-ministrul Tihomir Oreskovic, care însă nu a reacţionat. Vineri, Oreskovic şi mai mulţi membri ai guvernului au fost prezenţi la comemorarea de la Jasenovac (100 km sud-est de Zagreb), considerat Auschwitz-ul croat, distrus în urmă cu 71 de ani şi unde în prezent se află un muzeu şi un memorial. În timpul ceremoniei, încheiată cu o slujbă religioasă, au fost citite scrisori ale supravieţuitorilor, dar nu au fost pronunţate discursuri. În lagărul de la Jasenovac au murit zeci de mii de victime ale regimului ustaş condus de Ante Pavelic: romi, sârbi, evrei şi militanţi antifascişti croaţi.

Muzeul Memorial al Holocaustului de la Washington estimează că, la Jasenovac, au murit 100.000 de oameni, în timp ce istoricii locali vorbesc despre circa 82.000 de victime, iar sursele sârbe despre 700.000. Pe 11 aprilie, pentru prima oară, premierul Tihormir Oreskovic şi preşedintele Kolinda Grabar-Kit au condamnat explicit regimul ustaş, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.