Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ex-ministru acuză că protejații lui Iohannis au aruncat Suceava în haos epidemic

Foto stiridinbucovina
suceava accident

Fost ministru al Transporturilor, deputatul Răzvan Cuc (PSD) consideră că din cauza oamenilor girați politic de președintele Klaus Iohannis s-a ajuns la situația din Suceava unde se află un sfert din toate cazurile din țară și municipiul a intrat în carantină.

  • „Sa i spuna cineva Generalului Suprem (asta daca accepta alte opinii, ceea ce nu e cazul) ca nu este vreun lider care poate acum sa-i linisteasca pe “dragii de suceveni” doar cu rugamintile din timbrul vocal inconfundabil de la Palat. Putem sa spunem ca din cauza oameniilor girati de el a ajuns, acum, Suceava unde este (manager de spital judetean incompetent, presedinte de consiliul judetean care se trece pe lista de testare pentru noul coronavirus dandu-se drept medic, ca sa beneficieze de testare, dar si omiterea raportarii deceselor a 13 persoane ). Acestia sunt oamenii care le-au fost sugerati sucevenilor, ca fiind drept autoritati locale in care sa aiba incredere si care isi fac treaba. Am vazut cu totii cat de bine si-au facut-o.
  • Poate se gaseste cineva (nu stiu cine) sa ii dea un sfat : TREBUIE SA ÎNCEPEȚI TESTAREA MEDICILOR SI DOTATI CU TOT CE E NECESAR TOATE SPITALELE DIN ROMANIA. Daca medicii sunt in prima linie, asa cum sustine toata lumea, aveti cu adevarat grija de ei!!! Unii dintre ei chiar sunt pacienti, in aceste momente grele, si trebuie tratati cu maxima celeritate. Trebuie sa va preocupe cu adevarat soarta lor, nu doar cum aratati, cum va imbracati sau cum “dati” la televizor”, a scris Răzvan Cuc pe Facebook.

Citește și: Românii care nu-și plătesc abonamentul la cablu, telefon și internet nu vor fi deconectați în timpul stării de urgență (solicitare ANCOM) / DOCUMENT .

Președintele Klaus Iohannis a făcut un apel, marți, către locuitorii orașului Suceava și către cei din zona limitrofă să respecte măsurile luate de autorități, pentru a se proteja de virus. Suceava și opt comune limitrofe sunt în carantină.

Președintele României a transmis că locuitorii din Suceava, aflați în carantină, nu sunt singuri și toți românii sunt alături de ei.

„Dragi suceveni, decizia autorităților este cea corectă. Dar, dragi suceveni, nu sunteți singuri, suntem cu toții în gând alături de voi. Vom avea grijă ca tot ce este necesar pentru municipiul Suceava și comunele din jur să și ajungă acolo. Însă, vă rog din suflet, respectați ceea ce autoritățile impun. Respectați normele de deplasare, respectați normele de igienă, respectați normele de distanțare socială. Nu ieșiți din casă decât atunci când este absolut necesar. Când vă întâlniți cu alte persoane, evitați orice contact fizic, nu vă dați mâna, nu vă îmbrățișați. Aceste măsuri sunt necesare pentru a vă proteja și pentru a îngrădi răspândirea virusului. Nu uitați, suntem alături de voi”, a transmis Iohannis.

Ministrul de Interne Marcel Vela a declarat luni seara că prin ordonanța militară nr. 6 se instituie carantina asupra orașului Suceava și a zonelor limitrofe, din cauza numărului mare de cazuri de coronavirus.

Potrivit articolului 1 din Ordonanța Militară, „Se instituie pe perioada stării de urgență, măsura de carantinare în municipiul Suceava și în zona limitrofă formată din următoarele opt comune: Adâncata, Salcea, Ipotești, Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.