Fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu, a salutat marți, printr-o postare publică, anunțul premierului Ilie Bolojan privind creșterea redevențelor plătite de OMV Petrom către statul român și retragerea litigiilor deschise de companie împotriva României. Popescu afirmă că decizia confirmă corectitudinea legii offshore adoptate în mandatul său, prin care statul dobândește drept de preempțiune asupra gazului extras din Marea Neagră.
Potrivit fostului ministru, prevederea legislativă prin care „statul are prioritate la cumpărarea gazului extras din Marea Neagră” reprezintă garanția că resursele naturale ale României vor fi direcționate, în primul rând, către consumatorii casnici și industrie. „Gazul românesc va fi consumat în casele românilor”, afirmă Popescu, care susține că acest lucru va duce la facturi mai mici, la stabilitate pentru industrie și la consolidarea independenței energetice.
Ce înseamnă, de fapt, această decizie
Fostul ministru susține că retragerea procesului și acceptarea prevederilor din legea offshore reprezintă o garanție că statul român are prioritate în achiziția gazului extras din Marea Neagră.
„Statul are prioritate la cumpărarea gazului extras din Marea Neagră, înaintea oricărui alt cumpărător străin”, a explicat Popescu, subliniind că această prevedere a fost introdusă în lege tocmai pentru a împiedica exportul masiv în defavoarea consumului intern.
El afirmă că această decizie va duce la facturi mai mici pentru populație, o industrie mai stabilă și reducerea dependenței de importuri scumpe.
Premierul Ilie Bolojan anunță că redevențele OMV vor crește cu 40%. Contractul a fost renegociat după o vizită a premierului în Austria.
Reacția vine în contextul în care premierul Ilie Bolojan a anunțat renegocierea colaborării cu OMV Petrom, pentru prima dată în 20 de ani. Guvernul a obținut majorarea cu 40% a redevențelor pentru petrol și gaze, asumarea de către companie a tuturor responsabilităților de mediu, precum și renunțarea la litigiile împotriva statului, inclusiv cel legat de proiectul Neptun Deep. În schimb, România prelungește perioada de explorare a perimetrului offshore până în 2027 și durata licențelor onshore cu 15 ani.
În postarea sa, Virgil Popescu afirmă că măsurile recente confirmă direcția adoptată în perioada în care a condus Ministerul Energiei. „Deciziile pe care le-am luat au fost pentru țară, pentru români, pentru independența și securitatea energetică”, scrie fostul ministru, care subliniază că resursele României trebuie să rămână în beneficiul statului și al populației.
Guvernul urmează să finalizeze în următoarele două luni actele legale prin care acordul cu OMV Petrom va fi implementat. Autoritățile spun că obiectivele sunt creșterea predictibilității pieței energetice, consolidarea veniturilor statului și stabilitatea investițiilor companiei în România.

































Comentează