Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

EXCLUSIV - Augustin Zegrean, prima REACŢIE la oferta PNL

zegrean

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean este luat în calcul pentru conducerea interimară a filialei PNL Bistriţa-Năsăud, însă acesta declară că nu doreşte să se implice din nou în politică.

"Nici gând. Politică din asta nu, chiar dacă or vrea ei...", a declarat Augustin Zegrean, pentru stiripesurse.ro, întrebat fiind dacă va da curs ofertei liberalilor.

Potrivit unor surse, Augustin Zegrean ar putea fi luat în calcul pentru un post de ambasador. Fostul şef CCR nu ar spune nu unei asemenea oferte, dar nu crede că se va ajunge la aşa ceva. "Da, m-ar interesa, dar nu mi se arată", a mai declarat Zegrean.

Întrebat ce planuri are pentru perioada următoare, în cazul în care nu va ajunge nici ambasador, nici nu se va întoarce în politică, Augustin Zegrean a precizat că este avocat şi are garanţia că se poate întreţine din această activitate.

Vezi şi: Augustin Zegren REVINE în politică? Este în cărți pentru un mare partid din România

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.