EXCLUSIV PNL ia fața PSD. Ce tip de colaborare a fost stabilită cu UNPR/ SURSE

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 22-06-2016

Actualizat: 22-06-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Surse politice convergente susțin pentru STIRIPESURSE.RO că PNL s-a înțeles cu UNPR. Liberalii și progresiștii urmează ca în zilele următoare s semneze o înțelegere valabilă pentru acest an.

Vezi și: BOMBĂ Cine este asasinul plătit căutat în Snagov. Ar avea legături cu fosta 'Doi şi un Sfert'

După câteva zile de negocieri în care s-a avansat chiar fuziunea celor două partide s-a ajuns la concluzia că la acest moment cea mai viabilă e o alianță care va avea ca prim efect crearea de majorități în consiliile județene și consiliile locale. Potrivit informațiilor noastre ar fi vorba de 4 consilii județene, 30 de orașe și aproximativ 400 de comune unde PNL și UNPR vor constitui majorități.

Înțelegerea urmează să afecteze și alegerile parlamentare din toamnă. În baza negocierilor care vor fi făcute, UNPR va primi un număr de locuri pe listele PNL. Nu e clar încă dacă va fi o alianță politică sau una electorală sau dacă UNPR nu va participa deloc la alegeri și va avea oameni pe listele PNL. Negocierile ulterioare vor stabili numărul și modalitatea.

De menționat faptul că după un adevărat maraton de consultări cu liderii locali și parlamentari conducerea UNPR ar fi luat decizia finală care urmează a fi oficializată în forurile interne și apoi prin semnătura pe actul comun cu PNL (după ce în prealabil și în forurile interne ale PNL se va fi aprobat aranjamentul).

De menționat că deocamdată înțelegerea PNL-UNPR nu ar afecta negocierile deja făcute de UNPR cu PSD în Capitală unde cele două formațiuni au candidat împreună sub numele de Alianța PSD-UNPR.

Vezi și: Rareș Bogdan critică dur PNL pentru combinația cu UNPR

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri