DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

EXCLUSIV! PSD Arad 'decapat' de DNA în numai jumătate de an - Denunțul a venit în iunie iar martorul e sub protecție - surse

pixabay.com
diverse, umbra, spion

Surse judiciare explică pentru STIRIPESURSE cum a luat naștere dosarul în care parlamentari ai PSD de la Arad dar și alte persoane cu funcții de conducere în instituții de stat sunt acum sub lupa anchetatorilor anticorupție timișoreni, pentru cei fără funcție politică de rang înalt fiind cerută și arestare preventivă pentru 30 de zile.

Astfel, explică sursele citate, în luna iunie o persoană a depus un denunț la DNA Timișoara, spunând că la nivelul DPRD, se iau sume mari drept mită pentru aranjarea unui concurs și pentru angajarea unor persoane pe posturi de controlori trafic.

Procurorii DNA au înregistrat denunțul iar ancheta a început imediat în acest caz. Pentru obținerea unor probe solide anchetatorii au colaborat cu numeroși martori apropiați de „zona de acțiune”.

Citește și: EXCLUSIV! Cumpărătorul de influență ar fi plătit lunar taxă la casieria PSD Arad - Ce notează anchetatorii în dosar

Aceleași surse precizează că anchetatorii au dispus inclusiv ascultarea telefoanelor celor vizați,mandatele fiind aprobate de judecători. Astfel la dosar există numeroase interceptări ce ar proba cele susținute de martori și care conturează acuzațiile pe care le fac procurorii la adresa membrilor PSD și a celorlalte persoane.

Sursele citate mai precizează că martorul cheie din acest doar s-ar afla sub protecție iar numele său din dosar este unul conspirat.

Citește și: Citește și: EXCLUSIV! MITĂ de 1.500 de lei în buzunarul șefului de la PSD Arad - Pentru ce s-ar fi dat banii și care era harta influenței

La momentul difuzării acestei știri cele opt persoane reținute între care și directorul departamentului Venituri din cadrul Direc'ia Regional Poduri și Drumuri (DRPD) Timișoara, Mircea Lucaciu, despre care anchetatorii DNA Timișoara afirmă că el ar fi cumpărat influență  de la șeful filialei PSD Arad, Dorel Căprar.

 

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.