În loc să repare criteriile neclare de prioritizare a proiectelor de la PNDL, programul "Anghel Saligny" le adânceşte şi mai tare, susţin reprezentanţii Expert Forum într-un comunicat de presă transmis, vineri, AGERPRES.
Expert Forum menţionează că nu se introduce vreun algoritm pentru calcularea ponderii unor criterii, ci pur şi simplu se aplică "cel puţin unul din următoarele criterii de prioritizare": date demografice, capacitatea financiară a UAT, ponderea numărului de proiecte în derulare finanţate prin PNDL şi indicatori statistici INS, la care se mai adaugă criterii precum populaţia deservită de obiective sau contribuţia proiectului la atingerea obiectivelor generale ale Programului, pentru faza a doua de prioritizare.
În opinia Expert Forum, utilizarea unui singur criteriu nu este o soluţie care să reducă gradul de subiectivism şi clientelism din implementarea unui astfel de proiect.
"Nu este clar, de exemplu, cum se poate face o alegere obiectivă dacă într-un caz se aplică numărul populaţiei, iar într-un alt caz numărul de proiecte finanţate din PNDL. Criteriul de alocare ar trebui să fie un algoritm, care să ia în calcul toate aceste criterii, nu doar unul izolat", a menţionat Expert Forum.
Conform sursei citate, pentru a asigura coeziunea, există o alocare asigurată pentru toate UAT-urile din ţară. De exemplu, o comună are puşi deoparte 4 milioane de lei, un oraş 7 milioane de lei, iar un sector 35 de milioane. "Tindem să credem că este mai degrabă un mecanism politic clientelar de a mulţumi pe toată lumea şi nu un mijloc de a asigura egalitatea de şanse. Faptul că rezervăm anumite sume pentru fiecare UAT poate intra şi în conflict cu ideea de prioritizare şi competiţie", a punctat Expert Forum.
Conform sursei citate, ca şi în cazul PNDL, lista de proiecte se aprobă prin ordin de ministru; normele nu specifică decât publicarea acestei liste, nu sunt detalii privind aplicarea criteriilor de prioritizare. Pentru a creşte transparenţa programului, ar trebui publicată şi o justificare privind modul în care s-au aplicat aceste criterii de prioritizare, a atras atenţia Expert Forum.
Înscrierea în program se face pe baza unei cereri "foarte schematice", la care se adaugă devizul general estimativ. Restul de documente sunt depuse după aprobarea listei, semnalează Expert Forum, întrebându-se dacă informaţiile transmise în primul pas sunt suficient de solide şi relevante sau este nevoie de justificări sau documente care pot reflecta mai bine oportunitatea şi nevoia proiectului.
Proiectul ignoră total să detalieze informaţiile care se vor pune în secţiunea publică a platformei investitii.mdlpa.ro. Normele ar trebuie să detalieze datele care sunt publicate şi formatul acestora, se arată în comunicat.
Potrivit acestuia, este o oportunitate foarte bună ca demersurile Ministerului Dezvoltării să se conjuge cu strategii privind transparenţa existente sau în aprobare, cum ar fi Strategia Naţională Anticorupţie sau Planul de Acţiune al Parteneriatului pentru Guvernare Deschisă.
Expert Forum consideră că ministerul ar putea organiza o astfel de discuţie tehnică în cadrul procesului de elaborare a ordinului privind programul "Anghel Saligny", pentru a detalia datele ce urmează a fi publicate.
Expert Forum vede drept pozitivă dezvoltarea unei noi structuri care să se ocupe de programul Saligny. "Cu toate acestea, rolul şi capacitatea sa ar putea fi detaliate în continuare, pentru a ne asigura că îşi poate exercita atribuţiile corespunzător. Fără capacitate financiară şi fără asigurarea personalului care să se ocupe de monitorizarea programului există riscul continuării practicilor de la PNDL", a adăugat Expert Forum.
Expert Forum atrage atenția cu privire la programul Anghel Saligny: 'În loc să repare criteriile neclare de prioritizare a proiectelor, le adâncește mai tare'
Explorează subiectul
Articole Similare

183
VIDEO Locatarii blocului distrus de explozia din Rahova primesc în continuare facturi, deși oamenii nu mai pot locui acolo
183

5
Lucrări la calea ferată între Dej Călători și Dej Triaj. Trenurile vor fi anulate
5

46
Accident feroviar în Bacău: Un bărbat a fost lovit de tren
46

84
O șoferiță de 72 de ani a pierdut controlul volanului și a lovit două persoane care se aflau pe trotuar
84

45
Vagonul unui tren de călători a deraiat în Depoul București Călători. Traficul feroviar este afectat
45

2.366
Profesor și doi foști elevi din Maramureș, vizați de percheziții într-un dosar grav de agresiune sexuală
2.366

4.917
Judecătoarea 'Mă sună Lia' și 'șeful filajului' de la DNA au ieșit definitiv din sistem: Președintele a semnat decretul
4.917

74
Deraiere în Gara de Nord București. Circulație temporar blocată în zona Grupei AT
74

129
Percheziții într-un caz de viol și agresiune sexuală. Sunt vizați un profesor și doi foști elevi
129

67
Sărbătorile zilei din 13 februarie 2026
67

4.194
Pompier voluntar sancționat în drum spre incendiu: intervenție blocată, permis reținut și amendă de 3.000 de lei
4.194

2.982
Un tronson de cale ferata prinde viteză, în România: trenurile vor circula pe linie modernizată
2.982

17
Baia Mare scapă de traficul greu. A fost lansată licitația pentru varianta de ocolire
17

















Comentează