Experţii francezi au extras datele din cutiile negre ale avionului ucrainean doborât în Iran

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 20-07-2020

Actualizat: 20-07-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Experţi ai Biroului de investigare a accidentelor aeriene (BEA) de la Paris au extras luni cu succes date din cutiile negre ale avionului ucrainean doborât de Iran pe 8 ianuarie, informează dpa, potrivit Agerpres.

Toţi cei 176 de pasageri şi-au pierdut viaţa după ce forţele iraniene au doborât din greşeală avionul la scurt timp după decolarea acestuia din Teheran, cu destinaţia Kiev.

Datele din ambele cutii negre, înregistratorul de voce din cabina de bord şi înregistratorul de zbor, includ "evenimentul în sine", a scris BEA pe Twitter.

Citește și: Ex-director IML, Vladimir Beliș, atrage atenția: Autopsia în cazul COVID-19 ar trebui să fie obligatorie din două motive

Datele au fost transmise autorităţilor iraniene, iar analiza acestora va începe marţi împreună cu "părţile interesate", a mai precizat BEA.

Investigatori din partea Comitetului pentru siguranţa transporturilor din Canada sunt prezenţi la sediul central al BEA din Paris, în contextul în care aproape jumătate din pasagerii care au pierit în accidentul aviatic erau canadieni.

În luna iulie, autoritatea iraniană a aviaţiei civile a declarat că doborârea avionului a fost provocată de o "greşeală umană" cauzată de o abatere a sistemului radar militar şi de lipsa comunicării între operatorul apărării aeriene şi comandanţii săi.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri