Explozie în prima zi a referendumului în regiunea Zaporojie. Anunțul primarului din Melitopol

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 23-09-2022

Actualizat: 23-09-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Primarul din Melitopol, Ivan Fedorov, a raportat, vineri, că la ora 07:00, a avut loc o explozie, care a fost resimţită de locuitorii din centrul orașului, scrie Rador.

Fedorov a remarcat că oamenilor le este frică să iasă din casă, iar această frică este în avantajul ocupanților, care vor ca, în prima zi de "vot" în cadrul „pseudoreferendumului”, toată lumea să stea liniștită acasă.

Primarul i-a sfătuit pe locuitorii orașului să stea cât mai departe de militarii ruşi şi echipamentele acestora, pentru că "în apropierea acestora, în mod frecvent ceva explodează".

Patru oficiali proruși din patru regiuni contestate din Ucraina au anunțat că au deschis sediile de vot pentru așa-numite referendumuri cu privire la posibilitatea ca localnicii să aleagă alipirea la Federația Rusă.

Procesele de vot în regiunile Donețk, Luhansk, Zaporijjia și Herson au fost descrise de către țările occidentale drept o simulare.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri