Explozie la o fabrică de artifcii din India: Cel puţin 19 persoane şi-au pierdut viaţa şi 34 au fost rănite

Autor: Bran Irina Alexandra

Publicat: 13-02-2021

Actualizat: 13-02-2021

Article thumbnail

Sursă foto: www.aa.com.tr

Cel puţin 19 persoane şi-au pierdut viaţa şi 34 au fost rănite într-o explozie produsă la o fabrică de artificii din sudul Indiei, au anunţat sâmbătă autorităţile, relatează AFP, potrivit AGERPRES.

Explozia, produsă vineri după-amiază în districtul Virudhunagar, este una dintre cele mai grave accidente de acest gen care au avut loc în ultimii ani în statul Tamil Nadu (sud).

Un oficial local, R. Kannan, a declarat pentru AFP că probabil numărul morţilor va creşte în următoarele ore.

Citește și: Contre dure în Coaliție. Liderii USR-PLUS amenință cu ieșirea de la guvernare. Liberalii nu îi opresc prea tare

În momentul exploziei, 74 de persoane se aflau în fabrică, a spus el. Printre răniţi, "unii au suferit arsuri grave", a mai spus oficialul indian.

Potrivit informaţiilor apărute în presă, fabrica nu avea autorizaţie legală de funcţionare. Portalul de ştiri The Newsminute a informat că proprietarul a dispărut şi că poliţia investighează cauza accidentului.

Premierul indian Narendra Modi a anunţat că familiile persoanelor decedate vor primi un ajutor de 200.000 de rupii (2.260 de euro).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri