EXPLOZIV - Telefoane puse în frigider și discuții cu televizorul dat la maxim, măsurile conspirative, la discuțiile cu iz ilegal din dosarul OTP Bank

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 02-11-2022

Actualizat: 02-11-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

STIRIPESURSE a prezentat în exclusivitate detalii esențiale din mega-dosarul procurorilor DIICOT în cazul delapidării masive a unei companii off-shor prin intermediul unei sucursale a OTP Bank, caz în care recent au fost arestați preventiv fostul șef al Socetății Naționale a Apelor Minerale, Radu Dumitru și un polițist de la Oficiul Național de protecție al martolor.

Cei doi ar fi fost implicați încă de la început în faptele Raisei Ladin, femeia care ar fi liderul grupului infracțional și care a orchestrat delapidarea conturilor companiei off-shore, miza fiind o sumă de peste 80 de milioane de lei.

După ce femeia a căzut în gheara DIICOT cei doi oficiali s-au panicat și au căutat metode de a ajunge la femeie până ca aceasta să fie convinsă de procurorii DIICOT să îi expună pentru a-și mai ușura situația.

STIRIPESURSE a consultat exclusiv documentația dosarului de la instanță și a aflat metodele conspirative prin care cei doi purtau discuțiile cu Raisa Ladin în care îi cereau insistent să nu dea nume și îi promiteau intervenții inclusiv la instanța supremă.

Astfel, se arată în dosarul aflat la instanță în perioada septembrie-noiembrie 2021, Valentin Răducanu a intermediat și menținut legătura dintre inculpata Raisa Ladin, liderul grupării și Dumitru Radu (”lmpăratul”), persoană prezentată ca fiind un membru al unui serviciu de informații, apropiat al unor oamani importanți din mediul politic și bancar, folosind aplicatii de mesagerie criptată (WhatsApp, Signal, Telegram), între aceștia având loc numeroase schimburi de mesaje text și apeluri vocale axate pe demersurile efectuate de Radu pe lângă funcționarii OTP Bank și ONPCSB pentru efectuarea plăților din conturile PAXUM Inc Belize.

„După analiza, avizarea si procesarea plăților în suma de 2.450.250 LEI (perioada 09.11.2021 - 15.11.2021) din conturile clientului PAXUM’ INC către societatea administrată de Valentin Răducanu, Raisa Ladin a fost pusă în legătură în mod direct cu Dumitru Radu, acesta implicându-se în continuare în acțiunile grupului infracțional, nu numai prin întărirea convingerii liderului grupării că a întreprins demersurile necesare pe lângă funcționarii competenți ai OTP Bank, cât și prin sprijinirea efectivă a acestuia în fața Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor pentru asigurarea reușitei infracționale, respectiv înlăturarea unor obstacole în procesarea plăților dispuse în baza contractelor fictive întocmite și obținerea soldului contului clientului, rămas după închiderea relației de afaceri între OTP și PAXUM ca urmare a riscurilor bancare asociate acestuia”, au notat anchetatorii în dosar.

În acest sens, se arată în actele cazului,  în contextul evaluărilor efectuate de ONPCSB, în calitate de Unitate de Informatii Financiare a Romaniei (FIU) cu privire la rapoartele de tranzacții suspecte (RTS) tansmise de diferite unități bancare cu privire la operațiunile de plăți ale PAXUM Inc Belize prin prisma riscului de spalare a banilor si finantare a terorismului, în perioada noiembrie 2021 -ianuarie 2022, Raisa Ladin a pus la dispoziția lui Dumitru Radu mai multe înscrisuri privitoare la companie pentru a fi folosite la Oficiu.

În acest context, prin intermediul acestuia, inculpata Raisa Ladin i-a cunoscut pe Alexandru Dima și pe numitul ”...” (neidentificat până în prezent) cu care s-au prezentat la sediul Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor.

Întâlnirea de la Sofitel...

Astfel, după o întâlnire avută la Hotel Sofitel din București, la care au participat cele 4 persoane, Alexandru Dima, numitul ”...” și LADIN RAISA s-au deplasat la sediul ONPCSB (care adoptase măsuri de suspendare a unor operațiuni de transfer fonduri din contul Paxum Inc către promitenții vânzători ...,...,... și, în scopul evitării blocării unor viitoare operațiuni de plăți bancare și a unor eventuale impedimente în legătură cu obținerea soldului rămas în conturile interne ale băncii, au depus la data de 20.01.2022 o cerere în numele companiei offshor e, la care au atașat diferite înscrisuri (inclusiv o procură falsă de reprezentare), prin care se solicita Oficiului "eliberarea unui document din care să rezulte neimplicarea PAXUM Inc în activități ilicite".

În dosar se arată că anchetatorii ar deține peste 5000 de conversații dintre protragoniștii menționați care ar dovedi cu prisosință aderarea lui Radu și Dima la grupul infracțional al Raisei Ladin.

Rolul lui Dumitru în GIO

„În concret, pretinzând că este lucrător al unui serviciu de informații și cu influență în domeniul politic și bancar, rolul numitului Dumitru Radu în activitatea grupului și asigurarea reușitei infracționale, a fost unul esential pentru întărirea convingerii inculpatei Raisa Ladin  liderului grupării dar și a inculpaților Răducanu și Anton, membri ai grupării, că va întrepinde/a întreprins demersurile pe lângă funcționarii competenți ai OTP Bank și ai Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor (în acest ultim caz împreună cu DIMA ALEXANDRU-GABRIEL și numitul ”...”) pentru facilitarea procedurilor de actualizare a informațiilor despre clientul PAXUM Inc Belize și procesarea plăților către membrii asocierii criminale sau terți, fără descoperirea fraudei, acestea fiind absolut necesare pentru a crea aparența de legalitate și atingerea scopului grupului.

Discuții conspirate

Procurorii mai arată în dosar că  discuțiile telefonice purtate între Radu și Dima și mai ales cele ambientale dintre Ladin și Dima, respectiv dintre Ladin și Radu, înregistrate în locuința sus-numitei și în biroul aparținând ... au fost conspirate  iar ei erau preocupați de eventuala existență a unor mijloace tehnice de înregistrare disimulate.

Se pare că polițistul de la Protecția Martorilor ar fi fost filmat de anchetatori cum ascunde telefoanele în frigider și mărește la maxim volumul televizorului aflat în cameră, aspectele esențiale ale conversațiilor fiind practic șoptite la urechea interlocutoarei sale.

Conspirativitatea nu a avut succes iar anchetatorii DIICOT au aflat ce îi șoptea polițistul Dima liderei GIO. Încerca determinarea/convingerea acesteia de a nu da declarații în legătură cu acuzațiile aduse, în special cu privire la întâlnirile avute cu Dumitru Radu din anumite zone din București, pentru înmânarea unor “pungi” în care se aflau potrivit sus- numitei sume de bani provenind din fondurile companiei.

De trei ori, în trei ocazii diferite Dima Alexandru i-a cerut Raisei Ladin să nu vorbească cu anchetatorii de la DIICOT iar STIRIPESURSE a făcut o selecție a acestor discuții surprinse ambiental de DIICOT și depuse ca probă la dosarul de la instanță:

„Ladin Raisa: De două ori am fost chemată și nu am dat nicio declarație...

Dima Alexandru Gabriel: neinteligibil. nu dau nicio declarație. nu dau nicio declarație, care e problema... ce ... neinteligibil,

Ladin Raisa: A băgat pe Radu, că eu, i-o vorbeam eu. neinteligibil

Dima Alexandru Gabriel: Că, că. și ascultă. neinteligibil. atențiune cu cine neinteligibil. (vol. 49 fila 26)

conversație din 03.07.2022.

Dima Alexandru Gabriel: Da nu trebuie să dați doamnă nicio declarație.,

Dima Alexandru Gabriel: Nu domne', nu. și. Ladin Raisa: Zic nu dau nicio declarație.

Dima Alexandru Gabriel: Cu asta am încheiat discuția”, se arată în una dintre cele trei discuții.

„Nu vă mai agitați„...

„Dima Alexandru Gabriel: Nu vă mai agitați vis a vis dă anchetă... vis a vis dă, că vă cheamă, că trebuie să dați neinteligibil... trebuie să dați ce?

Ladin Raisa: Până la urmă. când m-a che. tot trebuie să dau o declarație, nu?

Dima Alexandru Gabriel: Domne', o declarație puteți să dați și pă la instanță și. ăăă. nu trebuie să dați neapărat. adică, dumneavoastră dacă”, se arată în altă înregistrare.

„Aveți o acoperire teribil de frumoasă„....

„Ladin Raisa: Deci lumea fură statul și fac evaziune fiscală de nu știu cât și ...

Radu Dumitru: Este, este o neînțelegere între... Mai ales că dumneavoastră aveți o acoperire teribil de frumoasă. Teribil de frumoasă. Pe care trebuie să o speculați, avocații dumneavoastră.Toate plățile care au fost făcute, au fost făcute sub consemnul și cu avizul...

Ladin Raisa: Păi ce?

Radu Dumitru: Spălării Banilor. Nu putea să facă banca.

Ladin Raisa: De câte ori n-am spus.care e ăla de Spălare de Bani?

Radu Dumitru: Nu poate să dea numele niciodată. Nu-l va da nimeni niciodată. Nu va da nimeni.

Ladin Raisa: Păi și atuncea?

Radu Dumitru: Iar dacă ajungeți în instanță, să vină cu dovezi.

Ladin Raisa: El?

Radu Dumitru: Banca.

Ladin Raisa: Păi lasă să vină.

Radu Dumitru: Păi las, dumneavoastră stați cumințică, nu faceți declarații, că dacă dați nume se complică lucrurile”, se mai arată în actele dosarului de la CAB.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri