Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

EXPLOZIV - Judecătorii CCR demolează punct cu punct neadevărurile lui Cătălin Predoiu împotriva SIIJ

paginaderusia.ro
arma nucleara

Memorandumul fără valoare juridică, adoptat vineri, în şedinţa de Guvern a cabinetului Ludovic Orban, la propunerea ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, prin care se propune desfiinţarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), conţine prevederi neadevărate care au fost demontate legal de mai multe ori de către judecătorii Curţii Constituţionale, scrie presacurată.ro.

Astfel, modificările aduse legii prin care a fost înfiinţată SIIJ, modificări ale legii organice 304/2004 privind orgnizarea judiciară, au fost contestate în rafală, de 8 ori la Curtea Constituţională, de la finalul anului 2017 până la jumătatea anului 2018, atunci când legea a fost promulgată de preşedintele României.

Partidele de Opoziţie de atunci, PNL, USR, dar şi preşedintele României au contestat succesiv înfiinţarea SIIJ, prin depunerea a 8 sesizări de neconstituţionalitate la legea 304/2004 la Curtea Constituţională.

În 7 decizii diferite, pronunţate din 23 ianuarie 2018 şi până pe 12 iulie 2018, judecătorii au demontat legal criticile vehemente aduse înfiinţării SIIJ, însă în ciuda acestor decizii cu argumente juridice şi factuale ale unicei autorităţi de jurisdicţie constituţională din România, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a mai luat încă o dată o mare parte din criticile respinse deja de mai multe ori cu argumente legale şi factuale şi le-a introdus în memorandumul fără valoare legală adoptat vineri seara, 27 decembrie 2019, de către Guvernul Orban.

BREAKING - Daniel Chițoiu, audiat de procurori după ce a omorât doi oameni într-un accident

Cea mai importantă hotărâre a CCR pe înfiinţarea SIIJ este decizia definitivă şi obligatorie numărul 33 din 23 ianuarie 2018, în vigoare din 15 februarie 2018, adoptată cu vot de 8 la 1 de către judecătorii CCR. Aşa se face că unica autoritate de jurisdicţie constituţională din România a stabilit deja că nu există niciun act european obligatoriu care să susţină criticile la adresa înfiinţării SIIJ, că înfiinţarea SIIJ este de competenţa de legiferare a Parlamentului, că România are deja parchete specializate pe competenţe materiale şi personale în funcţie de necesitatea combaterii anumitor fenomene infracţionale, nu este asta o noutate, chiar Constituţia României şi Codul de Procedură Penală stabilesc aceste derogări în materie de competenţă, iar acelaşi lucru se întâmplă şi cu militarii, drept pentru care ei sunt judecaţi de instanţe specializate şi anchetaţi de structuri de parchete specializate de foarte mulţi ani.

În plus, în ciuda susţinerilor neadevărate ale lui Cătălin Predoiu, CCR a stabilit deja că Procurorul şef SIIJ este subordonat ierarhic Procurorului General al României, asigurând o practică unitară la nivelul Parchetului General, că SIIJ este o garanţie legală a principiului independenţei Justiţiei şi al judecătorului, protejându-l de presiuni, abuzuri şi sesizări/denunţuri arbitrare, pentru că independenţa Justiţiei nu este ceva declarativ ci reprezintă un mecanism de asigurare reală a acestei independenţe.

Meteorologii vin cu avertizări de ultimă oră: ALERTĂ de ninsori masive

Decizia 33 a CCR este izvorul celorlalte decizii pe modificările legii 304/2004 privind organizarea judiciară şi criticilor vehemente pe înfiinţarea SIIJ, şi statuează următoarele:

Să nu se înfiinţeze SIIJ pe motiv de MCV- neîntemeiat

“În ceea ce privește critica referitoare la efectele pe care înființarea acestei Secții le are asupra competenței Direcției Naționale Anticorupție, în sensul diminuării acesteia în ceea ce privește cercetarea infracțiunilor de corupție, a infracțiunilor asimilate și în legătură directă cu acestea, comise de către judecători, procurori, respectiv de către membrii C.S.M., precum și a celor comise de alte persoane alături de magistrați, diminuare a competenței care, în opinia autorilor sesizării, încălcă “recomandările Comisiei Europene cuprinse în rapoartele M.C.V.” și, implicit, prevederile art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție, Curtea apreciază că aceasta este neîntemeiată.”

Înfiinţarea SIIJ corespunde competenţei de legiferare a Parlamentului

“Astfel, așa cum s-a subliniat în prealabil în ceea ce privește competența de reglementare a legiuitorului ordinar a normelor privind structura instanțelor de judecată, secțiile și completele specializate din cadrul acestora sau compunerea completelor de judecată, respectiv a faptului că stabilirea lor intră în marja legiuitorului de apreciere, în virtutea dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 126 alin. (1) și (4), toate argumentele menționate sunt pe deplin aplicabile și în cazul structurilor de parchete care funcționează pe lângă instanțele de judecată, în condițiile legii, potrivit art. 131 alin. (3) din Constituție. Așadar, opțiunea legiuitorului în sensul înființării unei noi structuri de parchet – secție, în cadrul Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. -, corespunde competenței sale constituționale de legiferare în domeniul organizării sistemului judiciar.”

Faptul că DNA pierde din competenţă- nu este o problemă. DNA nu funcţionează în baza Constituţiei, ci tot prin opţiunea Parlamentului

“Împrejurarea că, în urma înființării acestei noi structuri cu competențe proprii de investigare, o structură de parchet preexistentă pierde o parte dintre competențele sale legale nu constituie o problemă de constituționalitate. Atâta vreme cât respectiva structură de parchet nu are o consacrare constituțională, fiind înființată și funcționând tot ca rezultat al opțiunii legiuitorului ordinar, aspectele legate de competențele sale rămân în sfera de decizie a legiuitorului, în temeiul prevederilor constituționale cuprinse înart. 131 alin. (2), potrivit cărora “Ministerul Public își exercită atribuțiile prin procurori constituiți în parchete, în condițiile legii.”

Nu există niciun act european obligatoriu la adresa României care să susţină criticile la adresa înfiinţării SIIJ

“În ceea ce privește invocarea în susținerea criticilor de neconstituționalitate a prevederilor art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție, care prevăd prioritatea de aplicare a prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu față de dispozițiile contrare din dreptul intern, întrucât nu este relevat niciun act european cu caracter obligatoriu care să susțină criticile formulate, Curtea constată că aceste norme constituționale nu au incidență în materia supusă controlului.”

România are parchete specializate pe competenţe materiale şi personale, în funcţie de necesitatea prevenirii și combaterii anumitor fenomene infracționale

“În prezent, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în titlul III – Ministerul Public, capitolul II – Organizarea Ministerului Public, prevede trei secțiuni referitoare la structurile de parchet înființate pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție: secțiunea 1 – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiunea 11– Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și secțiunea a 2-a – Direcția Națională Anticorupție. Cele două direcții sunt structuri cu personalitate juridică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu competențe în combaterea criminalității organizate și terorismului, respectiv în combaterea infracțiunilor de corupție. Statutul procurorilor care își desfășoară activitatea în aceste structuri este cel prevăzut de dispozițiile Legii nr. 303/2004, act normativ cu caracter de drept comun în materia statutului judecătorilor și procurorilor. Însă, având în vedere specializarea acestor parchete, legiuitorul a prevăzut unele dispoziții derogatorii sub aspectul condițiilor de acces (interviu organizat de comisii speciale), de evaluare anuală a rezultatelor sau de încetare a activității (revocarea prin ordin a procurorului șef) în ceea ce privește procurorii celor două direcții, chiar în cuprinsul acestei legi.”

“În ceea ce privește critica, potrivit căreia înființarea acestei structuri de investigare a infracțiunilor exclusiv pentru categoria profesională a magistraților nu are la bază un criteriu obiectiv și rațional și reprezintă o evidentă măsură discriminatorie, de natură a înfrânge principiul constituțional al egalității în drepturi, Curtea constată că aceasta este, de asemenea, neîntemeiată.

Înființarea unor structuri de parchet specializate pe domenii de competență materială (D.N.A. sau D.I.I.C.O.T.) sau personală (Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție) constituie expresia opțiunii legiuitorului, care, în funcție de necesitatea prevenirii și combaterii anumitor fenomene infracționale, decide cu privire la oportunitatea reglementării acestora.”

Chiar Constituţia stabileşte derogări de la competenţa materială a parchetelor pe calitatea persoanei

“Cât privește competența după calitatea persoanei sau personală (ratione personae), Curtea a reținut că “aceasta este determinată de o anumită calitate a subiectului activ al infracțiunii și reprezintă o derogare de la competența materială obișnuită. Competența personală este determinată de calitatea pe care o are făptuitorul în momentul săvârșirii infracțiunii sau în momentul începerii judecății” (Decizia nr. 19 din 19 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din data de 30 martie 2016, paragraful 19).

Analizând dispozițiile Constituției, Curtea constată că însăși Legea fundamentală stabilește derogări de la competența materială obișnuită a parchetelor, având în vedere criteriul calității persoanei. Astfel sunt dispozițiile art. 72 alin. (2) teza a doua, în cazul deputaților și senatorilor, “Urmărirea și trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”, precum șiart. 96 alin. (4) teza întâi, în cazul punerii sub acuzare a Președintelui României, respectiv art. 109 alin. (2) teza finală, în cazul miniștrilor, potrivit cărora “Competența de judecată aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție”.”

Şi Codul de Procedură Penală stabileşte competenţa după calitatea persoanei în cazul mai multor categorii

“De asemenea, Codul de procedură penală stabilește competența după calitatea persoanei în cazul curților de apel, potrivit art. 38 alin. (1) lit. c)d)e)f) și g), în ceea ce îi privește pe judecătorii de la judecătorii, tribunale, curți de apel și Curtea Militară de Apel și procurorii de la parchetele care funcționează pe lângă aceste instanțe, avocați, notari publici, executori judecătorești, controlori financiari ai Curții de Conturi, precum și auditori publici externi, șefii cultelor religioase organizate în condițiile legii și ceilalți membri ai înaltului cler, care au cel puțin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia, magistrații- asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, membrii Curții de Conturi, președintele Consiliului Legislativ, Avocatul Poporului, adjuncții Avocatului Poporului și pe chestori, precum și în cazul Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit art. 40 alin. (1), în ceea ce îi privește pe senatori, deputați și membrii din România în Parlamentul European, membrii Guvernului, judecătorii Curții Constituționale, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție și procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.”

Competenţa Parchetului General este şi pe judecătorii şi procurorii militari

“În contextul normativ constituțional și legal prezentat mai sus, noile dispoziții stabilesc competența Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de a efectua urmărirea penală pentru infracțiunile săvârșite de “judecători și procurori, inclusiv judecătorii și procurorii militari și cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii”. Din analiza comparativă a conținutului normativ al dispozițiilor art. 38 și art. 40 din Codul de procedură penală prin raportare la norma modificatoare, Curtea constată că aceasta din urmă completează competența Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de a efectua urmărirea penală pentru infracțiunile săvârșite de judecătorii de la judecătorii, tribunale, tribunale militare, curți de apel și Curtea Militară de Apel și procurorii de la parchetele care funcționează pe lângă aceste instanțe.

În ceea ce îi privește pe membrii Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție și procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, infracțiunile săvârșite de aceștia sunt deja stabilite, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, în competența de cercetare penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.”

Din 2012, Curtea a stabilit că stabilirea competenţei, inclusiv după calitatea persoanei, este de competenţa exclusivă a Parlamentului

“Cu privire la reglementarea competenței după calitatea persoanei, în ceea ce îi privește pe judecători și procurori, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat statuând cu privire la constituționalitatea dispozițiilor criticate. Astfel, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, paragrafele 1618, Curtea a reținut că “dispozițiile art. 38 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală au preluat soluția legislativă care se regăsea în art. 281 pct. 1 lit. b2) din Codul de procedură penală din 1968. Cu privire la conținutul acestora, instanța de contencios constituțional a statuat prin Decizia nr. 909 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 11 ianuarie 2013, că stabilirea competenței, inclusiv a celei după calitatea persoanei și instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești sunt de competența exclusivă a legiuitorului, care poate prevedea, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități de exercitare a drepturilor procesuale, fără ca prin aceasta să se aducă atingere prevederilor constituționale. Astfel, reglementarea competenței curților de apel de a soluționa în primă instanță infracțiunile săvârșite de judecătorii de la curțile de apel și de procurorii de la parchetele care funcționează pe lângă aceste instanțe nu este de natură să aducă atingere prevederilor art. 16 din Legea fundamentală, deoarece situația deosebită a acestor categorii profesionale justifică un tratament juridic diferit”. De asemenea, Curtea a constatat că “textul de lege criticat nu contravine liberului acces la justiție și nici dreptului la un proces echitabil. Instituirea unor reguli de competență după calitatea persoanei nu îngrădește dreptul persoanelor de a se adresa instanțelor judecătorești și de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, condiții care sunt asigurate și în situația judecării cauzelor în primă instanță de către curțile de apel”.”

SIIJ este o garanţie legală a principiului independenţei Justiţiei şi independenţei judecătorului. Este o protecţie împotriva presiunilor, împotriva abuzurilor prin sesizări şi denunţuri arbitrare şi asigură practică unitară la nivelul Parchetului General

“Sub aspectul înființării Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, la nivelul celui mai înalt parchet național, Curtea reține că aceasta are ca scop crearea unei structuri specializate, cu un obiect determinat de investigație, și constituie o garanție legală a principiului independenței justiției, sub aspectul componentei sale individuale, independența judecătorului. Se asigură, pe această cale, o protecție adecvată a magistraților împotriva presiunilor exercitate asupra lor, împotriva abuzurilor săvârșite prin sesizări/denunțuri arbitrare și se asigură o practică unitară, la nivelul acestei structuri de parchet, cu privire la efectuarea actelor de urmărire penală pentru infracțiunile săvârșite de magistrați. Pe de altă parte, Curtea observă că normele cu privire la competența instanțelor judecătorești abilitate să judece cauzele penale privind judecătorii și procurorii rămân neschimbate, astfel că, potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (1) lit. c) și f) din Codul de procedură penală, curtea de apel judecă în primă instanță infracțiunile săvârșite de judecătorii de la judecătorii, de la tribunale, de la curțile de apel și Curtea Militară de Apel, respectiv de procurorii de la parchetele care funcționează pe lângă aceste instanțe, iar, potrivit dispozițiilor art. 40 alin. (1) din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă instanță infracțiunile săvârșite de judecătorii acestei instanțe, respectiv de procurorii de la parchetul care funcționează pe lângă această instanță, precum și cele săvârșite de membrii Consiliului Superior al Magistraturii.”

Competenţa SIIJ pe o categorie de persoane nu este o noutate: Instanţele militare judecă toate infracţiunile comise de militari, infracţiuni investigate de parchetele militare!

“De altfel, stabilirea unor reguli speciale de competență cu privire la o anumită categorie de persoane nu reprezintă un element de noutate în actualul cadru normativ procesual penal. Astfel, Codul de procedură penală stabilește competența tribunalului militar, care, potrivit art. 37 alin. (1), judecă în primă instanță toate infracțiunile comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, și a curții militare de apel, care, în temeiul art. 39 alin. (1), judecă în primă instanță anumite infracțiuni comise de militari, cele comise de judecătorii tribunalelor militare și de procurorii militari de la parchetele militare care funcționează pe lângă aceste instanțe, precum și cele săvârșite de generali, mareșali și amirali.”

Din 2003, Curtea a decis că instituirea instanţelor militare, determinate de calitatea persoanelor de militari sau angajaţi ai anumitor organe nu exclude egalitatea cetăţenilor în faţa legii

“Cu privire la normele speciale de competență a parchetelor militare, Curtea s-a pronunțat, de exemplu, prin Decizia nr. 273 din 26 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 4 august 2003. Cu acel prilej, Curtea a arătat că “instituirea instanțelor militare, a căror competență este determinată de calitatea persoanelor de militari sau de angajați ai anumitor organe […] nu încalcă nici principiul egalității în drepturi, nici drepturile procesuale garantate în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Existența unei competențe personale nu exclude egalitatea cetățenilor în fața legii, întrucât instituirea ei, care este atributul legiuitorului, așa cum se prevede în art. 125 alin. (3) din Constituție [în prezent, art. 126 alin. (2) din Constituția, republicată], nu se face în mod discriminatoriu, ci în raport cu specializarea cerută de calitatea de militar sau de angajat civil în forțele armate. De asemenea, nu se încalcă dreptul de acces liber la justiție, deoarece dispozițiile legale criticate nu înlătură posibilitatea inculpatului de a beneficia de toate drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces echitabil”.”

Şi la DNA, pe infracţiunile de corupţie săvârşite de militari, urmărirea penală se face de procurori militari ai DNA

“Prin Decizia nr. 1.363 din 27 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 4 decembrie 2009, Curtea a constatat că “nu poate fi reținută pretinsa încălcare a principiului egalității în drepturi, întrucât textele de lege criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei criticate, fără privilegii sau discriminări arbitrare. În plus, stabilirea unor reguli speciale de competență cu privire la o anumită categorie de persoane – militari în activitate, în sensul că în cauzele privind infracțiunile de corupție săvârșite de aceștia, urmărirea penală se efectuează de procurori militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, indiferent de gradul militar pe care îl au persoanele cercetate, nu este contrară principiului egalității, care, astfel cum a statuat în mod constant Curtea Constituțională în jurisprudența sa, nu înseamnă uniformitate, astfel încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un regim juridic egal, pentru situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit”.”

Independenţa Justiţiei nu este ceva declarativ, ci un mecanism corespunzător de asigurare reală a independenţei judecătorilor

“Având în vedere aceste argumente, Curtea apreciază ca neîntemeiată critica, potrivit căreia înființarea acestei structuri de investigare a infracțiunilor exclusiv pentru categoria profesională a magistraților nu are la bază un criteriu obiectiv și rațional și reprezintă o măsură discriminatorie. Curtea constată că, în considerarea unor valori și principii constituționale, aparține competenței legiuitorului ordinar dreptul de a adopta norme care să dea conținut Legii fundamentale. Sub acest aspect, prin Decizia nr. 20/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, Curtea a reținut că dispozițiile art. 124 alin. (3) din Constituție, conform cărora judecătorii sunt independenți și se supun numai legii, “nu au un caracter declarativ, ci constituie norme constituționale obligatorii pentru Parlament, care are îndatorirea de a legifera instituirea unor mecanisme corespunzătoare de asigurare reală a independenței judecătorilor, fără de care nu se poate concepe existența statului de drept, prevăzut prin art. 1 alin. (3) din Constituție”.”

Procurorul şef al SIIJ este subordonat ierarhic Procurorului General al României. Faptul că se susţine că şeful SIIJ este independent total este greşit

“Din analiza coroborată a tuturor acestor norme rezultă că procurorul șef de secție din structura Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este subordonat conducătorului acestui parchet. Așa cum s-a precizat mai sus, Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție este o structură specializată din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că procurorul șef al acestei secții este subordonat ierarhic procurorului general al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J.

Prin urmare, Curtea constată că autorii sesizării își formulează critica pornind de la premisa greșită că modalitatea de numire a procurorului șef determină “independența totală față de Parchetul din care face parte”. Or, împrejurarea că procurorul șef al Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție este numit de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul art. 881 alin. (4) din legea supusă controlului de constituționalitate, în vreme ce procurorii șefi – al Direcției Naționale Anticorupție și, respectiv, al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – sunt numiți de Președintele României, la propunerea ministrului justiției, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul art. 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, nu prezintă relevanță din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 132 alin. (1) din Constituție. Cu alte cuvinte, indiferent de modul de numire în funcțiile de conducere în cadrul parchetelor, potrivit principiului constituțional al controlului ierarhic pe care se fundamentează activitatea procurorilor, toți aceștia sunt subordonați procurorului general al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J.”

Orice conflict de competenţă ivit se soluţionează, potrivit legii, de Procurorul General

“Prin urmare, dispozițiile art. 881 alin. (5) din legea supusă controlului de constituționalitate au ca scop rezolvarea unor astfel de situații, stabilind competența procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care este procurorul ierarhic imediat superior în subordinea căruia își desfășoară activitatea structurile de parchet aflate în conflict, de a decide cărei structuri îi revine competența de a efectua urmărirea penală în respectiva cauză. Norma criticată nu face altceva decât să transpună norma cu caracter general, cuprinsă în art. 63 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală, la situația concretă a unor conflicte apărute între Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție și celelalte structuri sau unități din cadrul Ministerului Public, procedura de soluționare a conflictului fiind cea după care se soluționează orice conflict de competență ivit între procurori.

De altfel, Curtea observă că, în mod similar, dispozițiile art. 1 alin. (31) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Departamentul Național Anticorupție, “Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează conflictele de competență apărute între Direcția Națională Anticorupție și celelalte structuri sau unități din cadrul Ministerului Public”.”

Toate cele 7 decizii CCR, adoptate de judecătorii constituţionali, sunt definitive, obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.