În primele zece luni de la punerea în aplicare a Acordului de parteneriat economic UE-Japonia, exporturile blocului comunitar către statul nipon au crescut cu 6,6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, a anunţat vineri Comisia Europeană potrivit Agerpres.
Aceasta creştere o depăşeşte pe cea din ultimii trei ani, care a fost, în medie, de 4,7% (potrivit datelor Eurostat). Exporturile japoneze către Europa au crescut cu 6,3% în aceeaşi perioadă.
Acordul de parteneriat economic UE-Japonia a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2019.
Anumite sectoare au înregistrat, în perioada februarie - noiembrie 2019, o creştere mai accentuată a exporturilor, se arată în comunicatul Executivului comunitar.
Astfel, exporturile de carne au crescut cu 12%, cele de produse lactate au urcat cu 10,4%, cele de băuturi au crescut cu 20%, în timp ce exporturile de maşini şi aparate electrice, cum ar fi echipamentele de telecomunicaţii, dispozitivele de stocare şi circuitele electronice, au urcat cu 16,4%.
Acordul de parteneriat economic UE-Japonia le oferă întreprinderilor de toate dimensiunile din UE noi oportunităţi de a exporta către Japonia, deoarece elimină marea majoritate a taxelor, în valoare de un miliard de euro, percepute anual pentru exporturile UE către Japonia. La data punerii depline în aplicare a acordului, taxele vamale eliminate de Japonia vor viza 97% dintre mărfurile importate din UE, ceea ce ar putea determina ulterior o creştere cu aproximativ 36 de miliarde de euro a comerţului anual dintre UE şi Japonia.
Printre sectoarele care vor beneficia de pe urma Acordului de parteneriat economic UE-Japonia se află: produsele din piele fabricate în Spania, seminţele din Franţa şi carnea de vită din Irlanda.
Acordul de parteneriat economic creează noi oportunităţi pentru fermierii şi producătorii de alimente europeni, protejând totodată pe deplin interesele UE. Datorită acordului, 211 produse alimentare şi băuturi de înaltă calitate din UE (aşa-numitele "indicaţii geografice") pot fi vândute acum cu denumirea proprie în Japonia şi sunt protejate împotriva imitaţiilor.
În plus, UE a obţinut un acces mai bun la piaţa achiziţiilor publice din Japonia, care se numără printre cele mai mari din lume. Acordul oferă, de asemenea, condiţii mai bune pentru prestatorii de servicii, o mai mare mobilitate pentru angajaţii întreprinderilor şi un cadru care să permită recunoaşterea reciprocă a calificărilor profesionale.
Totodată, UE şi Japonia au convenit să stabilească standarde ambiţioase în materie de dezvoltare durabilă, inclusiv, pentru prima dată, un angajament specific referitor la Acordul de la Paris privind schimbările climatice.
"Acordul comercial dintre UE şi Japonia este benefic pentru cetăţenii, lucrătorii, fermierii şi întreprinderile din Europa şi din Japonia. Deschiderea, încrederea şi un angajament faţă de normele stabilite contribuie la o creştere durabilă a comerţului. UE este şi va continua să fie cel mai mare şi mai activ bloc comercial din lume. UE este un partener bilateral de încredere pentru peste 70 de ţări, împreună cu care am construit cea mai mare reţea comercială din lume", a declarat comisarul pentru comerţ, Phil Hogan.
Exporturile UE către Japonia au crescut cu 6,6%
București
9°C
Articole Similare

571
UE intră tare peste Snapchat: Suspiciuni grave privind exploatarea copiilor pe platformă
571

3.713
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
3.713

1.744
Viktor Orban cere UE ridicarea imediată a sancțiunilor asupra energiei rusești: "Europa este în pericol grav. Reprezintă singura cale de ieșire"
1.744

42
Inflaţia va creşte până la 3,1% în trimestrul al doilea, estimează BCE
42

177
Trump îi împinge pe britanici către UE - Starmer și von der Leyen discută apropierea relațiilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană
177

4.444
Vin vremuri grele pentru portofelele bogaților: Europa nu mai pune sub semnul întrebării taxarea averilor, ci modul în care va fi aplicată
4.444

2.419
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
2.419

572
FOTO Pierre Moscovici a primit Ordinul Național “Steaua României” în grad de Mare Ofițer: Sorin Cîmpeanu i-a înmânat distincția
572

4.047
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
4.047

8.861
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
8.861

4.316
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
4.316

4.188
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
4.188

72
Victor Negrescu cere Comisiei Europene cadru temporar de ajutor de stat pentru statele și companiile afectate de creșterea prețurilor la combustibili
72
















Comentează