Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Expoziţia Re:Imagine Braşov, care prezintă lucrările a 20 de artişti contemporani, de joi la Muzeul Naţional Cotroceni

muzeulcotroceni.ro
Muzeul Cotroceni

Expoziţia "Re:Imagine Braşov", care prezintă lucrările a 20 de artişti contemporani braşoveni a căror inspiraţie provine din patrimoniul construit al pitorescului oraş de sub Tâmpa, va fi deschisă joi, ora 17.00, în Salonul Cerchez, potrivit news.ro.

Proiectul, iniţiat în 2023 de Muzeul de Artă Braşov şi Depoul de Artă Urbană, a inclus o serie captivantă de evenimente, oferind artiştilor contemporani braşoveni o platformă pentru a transforma muzeul într-un atelier vibrant de creaţie.

Plecând de la elemente semnificative ale patrimoniului oraşului, ce definesc identitatea acestuia, artiştii s-au inspirat fie din istoria bogată a Braşovului, fie din trăirile contemporane, rezultând într-o serie de opere de artă create sub privirile atente ale publicului vizitator. Această experienţă unică a permis vizitatorilor să pătrundă în intimitatea procesului creativ al artiştilor, să interacţioneze cu aceştia şi să descopere mai multe despre povestea şi semnificaţia clădirilor emblematice reinterpretate.

Expoziţia prezintă lucrările artiştilor braşoveni Anda Ansheen, Bianca Anton, Sebastian Beianu, Bianca Bideac, Silviu Blidaru, Raluca Cozma, Corina Drăgan, Anita Frâncu, Ana-Maria Găleţeanu, Beatrice Gherghel, Alexandra Gold, Homeboy, Xenia Pamfil, Teodora Pica, George Roşu, Magdalena Stăvilă, Agata Secelean, Carmen Ţanu, Andreea Lozioara Zamfir şi Alice-Helen Zigman.

„Re:Imagine Braşov” va putea fi vizitată, la Muzeul Naţional Cotroceni, în perioada 9 februarie - 8 aprilie, în cadrul turului muzeului sau în cadrul turului expoziţional, de marţi până duminică, în intervalul orar 9.00-17.00, doar în baza unei programări prealabile, la adresa de e-mail vizitare@muzeulcotroceni.ro sau la numerele de telefon 021.317.31.07 / 0725.518.381. La intrarea în muzeu se va prezenta un act de identitate în original (C.I. sau paşaport).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.