Doi extremişti maghiari, printre care și Csibi Barna, care l-a un moment dat a spânzurat o păpușă cu chipul lui Avram Iancu, au fost trimişi în judecată după ce a promovat rasismul și xenofobia.
Potrivit procurorilor, Csibi Barna și Petras Janos Laszlo, vocalistul unei formații rock, au fost trimiși în judecată pentru săvârşirea unor infracțiuni prevăzute de OUG nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.
Astfel, Csibi Barna a fost trimis în judecată pentru că a expus spre vânzare mai multe tricouri conţinând însemne (simboluri) de natură a promova idei şi concepţii xenofobe, precum şi naţionalismul extremist, respectiv harta Ungariei Mari. Anchetatorii susțin că prin gestul său, Barna a incitat la xenofobie și naționalism extremist în rândul etnicilor maghiari.
Într-o altă cauză penală, procurorii l-au trimis în judecată pe Petras Janos Laszlo, solistul formaţiei muzicale rock KARPATIA, cunoscută cu un repertoriu ultranaţionalist şi antiromânesc. Anchetatorii spun că în timpul unui concert susținut la Miercurea Ciuc în iunie 2014, solistul a promovat idei şi concepţii naţionaliste, atât prin versurile cântecelor, dar şi a scandărilor, întrebărilor retorice şi comentariilor acestuia efectuate în pauzele muzicale. Printre altele, el i-a numit pe români „cotropitori” și „opincari” și a spus că „Ținutul Secuiesc nu este România”.
Sursa foto: Hotnews.ro
Comentează