Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fabricile Zentiva din România au produs peste 162 milioane cutii de medicamente în 2021

rohealthreview.ro
Zentiva

Cele două fabrici Zentiva din Bucureşti au produs 162 milioane de cutii medicamente anul trecut, faţă de un volum de 144 milioane înregistrat în 2021, o creştere cu 13%, conform unui comunicat al companiei.

În 2019, înainte de preluarea fabricii Labormed, Zentiva SA a produs 105 milioane de cutii de medicamente în România.

Pentru al doilea an consecutiv, formele solide au înregistrat cele mai ample creşteri ale volumului de producţie, pentru unele dintre cele mai cerute şi utilizate medicamente, precum metamizol (Algocalmin), paracetamol şi acid acetilsalicilic, situaţie determinată în principal de continuarea pandemiei Covid-19. Acestora li se adaugă evoluţia în producţie pentru moleculele tamsulosin (urologie) şi bisoprolol (afecţiuni cardiovasculare), datorită livrărilor pe pieţe externe precum Germania şi Marea Britanie, potrivit Agerpres.

Grupul Zentiva exportă din România către 34 de ţări (dintre care Germania, Franţa, Marea Britanie, Cehia, Polonia), Iordania, Armenia şi Kosovo reprezentând noi pieţe de distribuţie active începând cu 2021. Aproximativ 63% din producţia în volume realizate în România este alocată exporturilor. Veniturile din exporturi contribuie la implementarea planurilor anuale de investiţii în tehnologia de producţie.

"Continuăm un ciclu lung de creştere anuală record a producţiei de medicamente în România ca urmare a consecvenţei de a investi în extinderea capacităţii de producţie şi de a majora exporturile. După preluarea Labormed, adăugăm ca factor de creştere şi programele de eficientizare internă. Am demarat în România un amplu proiect de reorganizare prin echipe autonome dedicate pe forme galenice, responsabile de fluxul de producţie de la începutul procesului de fabricaţie şi până la produsul finit. Acest mod de organizare ne va permite să păstrăm gradul de competitivitate în piaţă printr-un cost de productie optim, să menţinem calitatea produselor şi să eficientizăm timpii de fabricaţie", a declarat Margareta Tănase, director Operaţiuni Industriale Zentiva România.

În România grupul Zentiva reuneşte societăţile Zentiva SA, Labormed-Pharma S.A., Labormed Pharma Trading SRL (fost Alvogen România SRL), Be Well Pharma SRL şi Solacium Pharma SRL, aceasta din urmă fiind distribuitor de suplimente alimentare, dispozitive medicale şi OTC.

Grupul este un furnizor major de medicamente generice care acoperă peste 15 arii terapeutice, printre care terapia durerii, urologie, gastro, reumatologie şi ariile strategice precum oncologie, cardiovascular, diabet, respirator şi OTC-uri.

Grupul de companii Zentiva este lider al pieţei de generice din România (în volume şi în valoare) şi lider al pieţei totale din România (medicamente cu prescripţie, generice şi OTC-uri) în valoare. Un medicament din 10 vândute în farmacii aparţine companiilor din Grupul Zentiva în România.

Zentiva SA este parte a grupului european Zentiva, unul dintre cei mai importanţi producători de medicamente generice din Europa. Grupul deţine unităţi de producţie la Bucureşti, Praga şi Ankleshwar. În acest moment grupul Zentiva deţine 2 fabrici la Bucureşti: fabrica Zentiva care funcţionează neîntrerupt de la inaugurarea sa din 1962 şi fabrica Labormed, una dintre cele mai moderne unităţi de producţie a medicamentelor solide orale din România, rezultatul primei investiţii greenfield din industria farmaceutică din ţara noastră. Grupul are un centru important de cercetare şi dezvoltare la Praga.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.