Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Faimoasa cutie cu ciocolată din filmul 'Forrest Gump', a fost vândută la licitaţie

The Vintage News
forrest gump

Faimoasa cutie cu ciocolată a lui Tom Hanks din filmul-cult "Forrest Gump" (1994) a fost vândută la licitaţie pentru suma de 25.000 de dolari, informează marţi DPA.

Franciza americană Ripley's Believe It or Not! a achiziţionat acest faimos obiect de recuzită la timp pentru Valentine's Day (Ziua Îndrăgostiţilor), marcată la 14 februarie.

Pe cutie, care are autograful lui Tom Hanks, este trecută greutatea de 23 de uncii, însă aceasta a fost umplută cu doar patru uncii de nisip, pentru a nu cădea din poala actorului în timpul filmărilor, informează Agerpres.

"Forrest Gump" spune povestea înduioşătoare a personajului cu acelaşi nume, care ajunge din greşeală să asiste la multe dintre cele mai importante evenimente de la finalul secolului XX.

Filmul a câştigat şase premii Oscar în 1995, inclusiv cel pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor şi cel mai bun actor, pentru Tom Hanks.

Pelicula a avut încasări record de 678 de milioane de dolari la nivel mondial în perioada difuzării iniţiale în cinematografe.

Un alt obiect de colecţie achiziţionat de Ripley's este o agendă cu adnotări care a aparţinut impresarului formaţiei The Beatles, Brian Epstein. Aceasta conţine adresele şi numerele de telefon ale membrilor formaţiei, precum şi pe cel al lui Mick Jagger, solistul The Rolling Stones.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.