Fănel Bogos: Plecăm amândoi, eu cu poliția, tu cu popa! Noi stenograme din dosarul rețelei rezerviștilor

Autor: Alice Draghici

Publicat: 10-11-2025 11:10

Actualizat: 10-11-2025 11:15

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Au fost făcute publice noi înregistrări din dosarul rețelei cunoscute sub numele de „rezerviștii”, o grupare formată din foști ofițeri de informații, magistrați militari și oameni politici locali. Potrivit anchetei, aceștia ofereau intervenții și protecție „la nivel înalt” omului de afaceri din Vaslui, Fănel Bogos, care se află în arestat preventiv.

Într-una dintre discuțiile interceptate în luna august, Bogos admite că a apelat la mai multe structuri de influență, pe care le numește el însuși „rețele de foști securiști”.

Alte înregistrări, obținute de Digi24, includ declarațiile unui martor care descrie un conflict fizic între afacerist și șeful local al Autorității Sanitar-Veterinare, Mihai Ponea.

Interceptări din dosar

Afaceristul vasluian, reținut pentru cumpărare de influență, urmează să încerce să-i convingă pe magistrații Curții de Apel Iași că poate fi cercetat în libertate.

Totuși, stenogramele din dosar sugerează că s-a incriminat singur în mai multe rânduri.

Martor:

„Am auzit c-aveți controale pe-acolo, că le-ați zis să mute mașina prin spate! Iar aveți controale?”

Fănel Bogos:

„Dar de un an de zile, de un an de zile mă … cumătrul ăsta întruna! Când îl prind, i-am zis … bă, plecăm odată amândoi, eu plec cu poliția, tu pleci cu popa, du-te dracului de-aici de …. Că am ajuns… am … lucrez cu 4-5 canale de… tot felul de… securiști, de tot felul de … casă de avocatură, securiști și alta și…”

Două paliere de influență

Ancheta indică faptul că, pentru a-l înlătura din funcție pe Mihai Ponea, șeful Direcției Sanitar-Veterinare Vaslui, Bogos ar fi apelat la mai multe metode.

Excentricități de milionar săltat de DNA: Fănel Bogoș a făcut nuntă de nervi că fiul său nu l-a invitat la ceremonia sa

Pe de o parte, a încercat o cale politică, cerând sprijinul liderului PNL Vaslui, Mihai Barbu, care i-a facilitat o audiență la premierul Ilie Bolojan, care coordonează activitatea ANSVSA la nivel național.

În paralel, omul de afaceri ar fi apelat la așa-numita rețea a rezerviștilor – foști membri ai SIE, SRI și foști magistrați militari – care i-ar fi promis „rezolvarea” problemei prin diverse mijloace: presiuni, șantaj sau favoruri adresate șefului instituției veterinare.

Reacția premierului Ilie Bolojan

Întâlnirea cu Fănel Bogos, care a avut loc la Palatul Victoria, a devenit subiect de dezbatere imediat după reținerea afaceristului.

„Eu am avut un ușor… și acum îmi aduc aminte, un trac, pentru că venind să discute aspecte politice, a prezentat și aspecte care nu sunt strict de zona politică. Nu s-a întâmplat nimic.”, a declarat Ilie Bolojan.

Declarația premierului confirmă că discuția a avut loc, dar subliniază că întâlnirea nu a avut urmări concrete.

Ce au descoperit procurorii

Documentele transmise instanței de anchetatori arată că omul de afaceri căuta sprijin pentru a evita sancțiunile ce vizau activitățile sale economice, considerate periculoase pentru sănătatea publică.

„Analiza sistemelor relaționale formate din oameni politici, foste cadre militare din cadrul SIE și SRI, jurnaliști, foști magistrați și persoane cu o mare influență în mediul politic și administrativ, relevă conturarea unui sistem ocult de influență și protecție, configurat în jurul societății administrate de Bogos Fănel, având ca finalitate legitimarea și perpetuarea unor activități cu caracter ilegal, activități care sunt de natură a pune în pericol sănătatea publică.”, potrivit referatului procurorilor.

Jurnalist urmărit penal de DNA în dosarul afaceristului care ar fi plătit 1,5 milioane de euro pentru o audiență la Bolojan

Un sistem de protecție construit pe relații și presiune

În esență, dosarul rezerviștilor descrie o rețea în care influența personală, conexiunile cu foști ofițeri de informații și sprijinul politic erau folosite pentru a bloca anchete și controale.

Cazul lui Fănel Bogos – milionarul devenit celebru pentru fermele sale de păsări – pare să fie doar o parte a unui mecanism mai amplu, care îmbină interese economice, politice și administrative într-o rețea de protecție greu de spart.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri