DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fanfara militară care i-a cântat lui IPS Teodosie de ziua lui va fi ANCHETATĂ - VIDEO

www.adevarul.ro
IPS Teodosie

Grupul de fanfară militară care i-a cântat lui ÎPS Teodosie de ziua lui va intra într-o anchetă instrumentată de superiori. Forţele Navale Române urmează să descopere cine a ordonat prezenţa instrumentiştilor în curtea Palatului Arhiepiscopal.

„Între structurile militare de garnizoană şi autorităţile publice civile de pe raza acestora există protocoale de colaborare, care vizează organizarea şi desfăşurarea în bune condiţii a unor ceremonii care se organizează cu diferite ocazii.

Colaborarea cu autorităţile religioase din Constanţa se realizează, de mai mulţi ani, în baza unui parteneriat, care cuprinde atât participarea militarilor la evenimentele religioase, cât şi participarea clericului la evenimentele militare. O comisie va analiza contextul în care această acţiune a avut loc, precum şi modalitatea în care unii dintre instrumentişti şi-au respectat atribuţiunile de serviciu, conform fişei postului.

Menţionăm că nu a fost formaţia în formulă completă, ci doar câţiva instrumentişti“, a declarat Corneliu Pavel pentru Adevărul.

Pe 12 decembrie, la împlinirea a 61 de ani, arhiepiscopul Tomisului a primit un cadou neobişnuit: i-a cântat fanfara Marinei Militare, chiar în curtea Palatului Arhiepiscopal. Ziariştii aflaţi acolo au fost bruscaţi de doi gealaţi care au sărit să protejeze feţele bisericeşti.

Citește și: Adrian Năstase, despre propunerea de premier a PSD: ' Premierul va trebui să aibă mustață'

Fanfara Muzicii Militare a Forţelor Navale l-a vizitat pe Înaltpreasfinţitul (ÎPS) Teodosie şi a dat o reprezentaţie chiar pe platoul din curtea Palatului Arhiepiscopal, de lângă Catedrala „Sfinţii Petru şi Pavel“ din Constanţa. „Este cadoul nostru pentru ziua dumneavoastră“, a zis dirijorul militar şi a dat apoi tonul.

De pe treptele palatului, arhiepiscopul Teodosie a asistat, alături de alţi preoţi, călugări, enoriaşi şi angajaţi ai Bisericii, la micul concert în aer liber. La un moment dat, din grup s-au desprins doi gealaţi, care au venit la ziarişti şi i-au îmbrâncit ca să-i scoată afară din curte. Altercaţia s-a produs sub ochii Înaltului, care n-a intervenit să liniştească spiritele. Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Eugen Tănăsescu, a fost chemat de presă afară, pentru a lămuri situaţia.

Părintele Tănăsescu a precizat referitor la prezenţa fanfarei Marinei Militare: „De ani de zile colaborăm, Arhiepiscopia Tomisului şi Marina Militară. Am făcut cu ei o serie de spectacole, ne colindăm reciproc, iar Corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului, care este cel mai bun cor teologic din lume, a susţinut împreună cu Fanfara Militară concerte la Constanţa şi la Bucureşti, la Ateneul Român. Au venit din proprie iniţiativă, acesta a fost modul lor de a-l felicita pe Înaltpreasfinţitul Teodosie“. Au venit din proprie iniţiativă, acesta a fost modul lor de a-l felicita pe Înaltpreasfinţitul Teodosie“.

Tănăsescu a arătat că nu a existat intenţia de a ascunde ceva, de aceea concertul fanfarei a fost ţinut afară. „Când vin să colinde, cei de la fanfară intră în sală, dar acum au rămas afară pentru micul lor moment artistic, cântecele lor au putut fi ascultate de toată lumea. Înaltul avea un program încărcat, de ziua sa de naştere merge mereu la azilul de bătrâni, ieri a oferit o masă celor de acolo. Apoi a împărţit daruri copiilor bolnavi de SIDA, care sunt îngrijiţi de o fundaţie“, a declarat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.

Cât despre altercaţie, părintele Tănăsescu susţine că aceasta s-a lămurit. „Ziariştii au intrat în curtea arhiepiscopiei fără acceptul nimănui, nu şi-au anunţat venirea, nu au cerut să stea de vorbă cu nimeni. Nu s-au legitimat şi nu au solicitat să discute cu reprezentanţii Biroului de Presă, considerând, în mod eronat, că se află pe spaţiul public. Conform Statutului BOR, Arhiepiscopia Tomisului este persoană juridică de drept privat şi utilitate publică. Conform Legii Cultelor, <>. Aşadar, curtea Arhiepiscopiei Tomisului este un spaţiu privat, unde accesul presei se face condiţionat. Prin urmare, presupusele agresiuni, îngrădiri ale unor drepturi şi atacuri la libertatea presei reprezintă opinii nefondate. Arhiepiscopia Tomisului consideră că jurnaliştii au pătruns ilegitim în curtea instituţiei, reamintind că reprezentanţii noştri au încercat să medieze starea de tensiune“, precizează purtătorul de cuvânt.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.