Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

FĂRĂ PRECEDENT Klaus Iohannis a fost CENZURAT la cel mai înalt nivel: Decizia care a venit din China

klaus iohannis lacrimi

Preşedintele Klaus Iohannis are mari probleme. Şeful statului este cenzurat la cel mai înalt nivel. Totul vine din Asia. Cartea președintelui, „Pas cu pas” a fost tradusă în limba chineză fără anumite pasaje. Volumul a fost „adaptat” fără a include fragmentele în care șeful statului critică regimul comunist din România.

Citește și: Gigi Becali a CÂȘTIGAT procesul cu statul. De ce datorii a SCĂPAT latifundiarul

Ediția în limba chineză, realizată de editura Zhong Yi din Beijing, a fost lansată la târgul de carte Gaudeamus. De altfel, chiar de la începutul volumului, cititorii au fost avertizați că din carte au fost scoase anumite pasaje, „datorită diferenţelor istorice şi culturale dintre diferite state, a sistemelor sociale diferite şi a drumului diferite pe care îl urmează fiecare (stat)”. O analiză hotnews.ro, confirmată de un specialist în limba chineză, arată că cel puțin trei paragrafe în care Klaus Iohannis scrie că „îi detesta pe comuniști” și că Nicolae Ceaușescu a fost „cel mai toxic român” nu se regăsesc în ediția în limba chineză.

Citește și: Cât a dat un MILIONAR pe chiloții amantei lui Adolf Hitler, Eva Braun, la o licitație / FOTO

Iată fragmente din paragrafele eliminate:

„Experienţa respectivă, în timpul comunismului, a însemnat o totală pierdere de vreme: totul era aberant. Eu pot să accept foarte uşor disciplina dacă înţeleg sensul din spatele ei. Însă disciplina aceea era un nonsens total.” - pag 20-21.

„Şi eu, şi prietenii, şi colegii mei de şcoală îi detestam pur şi simplu pe comunişti şi întregul lor sistem. Evident că lumea asculta Radio Europa Liberă. La petreceri se spuneau bancuri despre comunişti.” - pag. 22-23

Citește și: Cât a dat un MILIONAR pe chiloții amantei lui Adolf Hitler, Eva Braun, la o licitație / FOTO

„Sunt un anticomunist convins şi cred că Ceauşescu a fost unul dintre cei mai toxici români. Mulţi spun că a fost bine pe vremea lui pentru că toată lumea avea o casă şi o locuinţă, deşi toată lumea făcea bancuri la adresa lui. Însă uităm de crimele în masă, de faptul că nu puteam să ne spunem părerea cu voce tare, uităm de viaţă gri, uităm de martiri, de călcarea în picioare a simbolurilor naţionale, de falsificarea istoriei.” - pag 23-24.

Editura Curtea Veche, care a publicat versiunea în limba română a cărții președintelui, arată că „editura chineză a avut acordul editurii noastre pentru adaptarea ediţiei în limba chineză potrivit politicii editoriale a părţii care a contractat drepturile de autor”, mai anunţă sursa citată.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.