FC Argeş a învins-o pe Arsenal Tunari cu 3-2, într-un amical în care Marius Croitoru a introdus și numeroși juniori

Autor: Alexandru Popescu

Publicat: 26-11-2022

Actualizat: 26-11-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

FC Argeş a învins formaţia de liga a treia CS Arsenal Tunari cu scorul de 3-2 (2-1), sâmbătă, într-un meci amical jucat pe Stadionul ''Nicolae Dobrin'' din Piteşti, potrivit site-ului clubului din Superligă.

Njike (5), Işfan (11) şi Garita (52) au marcat pentru echipa antrenată de Marius Croitoru, în timp ce golurile liderului seriei a IV-a au fost reuşite de Stoian (25) şi Ghinea (68).

FC Argeş a început cu Alexandru Greab - Andrei Tofan, Marius Constantin, Alin Dobrosavlevici, Antonio Jakolis - David Meza Colli, Tony Njike - Alexandru Işfan, Ionuţ Şerban, Andreias Calcan - Arnold Garita, scrie agerpres.ro.

Antrenorul Marius Croitoru a mizat în primele 60 de minute pe jucătorii experimentaţi, iar în ultima jumătate de oră a apelat la serviciile mai multor juniori de la grupele Centrului de Copii şi Juniori ''Leonte Ianovschi''.

FC Argeş va juca duminică 4 decembrie, de la ora 19:00, pe teren propriu, cu Rapid Bucureşti, în a 19-a a Superligii.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri