Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

FC Viitorul învinge Poli Iași și se califică în sferturile de finală ale Cupei României

Inquam Photos / Daniel Stoenciu
viitorul constanta campioana

FC Viitorul s-a calificat, marţi, în sferturile de finală ale Cupei României, învingând în deplasare Poli Iaşi după executarea loviturilor de departajare. La finalul celor 90 de minute de joc scorul a fost 2-2 (2-0), care s-a păstrat şi după prelungiri. FC Viitorul a condus cu 2-0, dar golul de 2-2 l-a primit când avea un jucător în plus pe teren, Andrei Cristea fiind eliminat, informează News.ro.

Au marcat Sanoh '55 şi Frăsinescu '75, pentru gazde, respectiv Ianis Hagi '16 (p) şi Măţan '39, cu o reuşită din foarfecă.

Andrei Cristea (Poli iaşi) a fost eliminat, în minutul 73, pentru proteste, el solicitând un penalti.

N'Dongala (Poli Iaşi) a ratat la executarea loviturilor de departajare, astfel că FC Viitorul s-a impus cu 5-3.

Tot marţi, s-au calificat în sferturile Cupei României CSU Craiova şi AFC Hermannstadt. Deţinătoarea trofeului a învins, în deplasare, cu scorul 4-1 (0-1), formaţia Turris-Oltul Turnu Măgurele, din liga a III-a, iar sibienii au trecut, acasă, cu 3-0, de FC Voluntari.

Celelalte meciuri din optimi se vor juca miercuri şi joi, după următorul program:

Miercuri

CS Mioveni – Sepsi OSK Sf. Gheorghe, ora 16.30 (Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport);

FC Universitatea Cluj – AFC Astra, ora 19.00 (Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport);

Gaz Metan Mediaş – CFR 1907 Cluj, ora 21.45 (Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Plus);

Joi

AFK Csikszereda – Dinamo, ora 19.00 (Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Plus);

Dunărea Călăraşi – FCSB, ora 21.45 (Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Plus).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.