Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fed, presată zilnic să reducă drastic dobânda de politică monetară

Washington Examiner
trezoreria Federal Reserve

Oficialii de la Banca Centrală a SUA (Federal Reserve-Fed) au început marţi reuniunea de politică monetară de două zile, care potrivit analiştilor ar urma să se încheie cu o decizie de reducere uşoară a dobânzii de bază, cea de-a doua reducere a costului creditului adoptată de Fed în tot atâtea luni, transmite AFP, potrivit Agerpres.

"Comitetul de politică monetară (FOMC) şi-a început reuniunea la ora locală 10:15 (14:15 GMT), aşa cum era programat", a declarat marţi un purtător de cuvânt de la Fed.

Majoritatea analiştilor financiari mizează pe o nouă reducere a dobânzii de bază cu un sfert de punct procentual (0,25%), însă această certitudine a fost afectată de recentele atacuri asupra instalaţiilor petroliere din Arabia Saudită. Oprirea producţiei de petrol, ca urmare a acestor atacuri, a dus la creşterea explozivă a cotaţiei barilului de ţiţei şi a generat îndoială în rândul investitorilor cu privire la evoluţia dobânzilor, 36% dintre investitori apreciind că Fed ar putea să lase nemodificat costul creditului.

Citește și: Eugen Teodorovici a luat decizia! Ce se întâmplă cu proiectul privind închisoarea pentru datornici

În urmă cu şase săptămâni, Fed a decis prima reducere a costului creditului din ultimul deceniu, dobânda de politică monetară fiind coborâtă cu un sfert de punct procentual, până la un interval cuprins între 2% şi 2,25%. Acest gest era destinat să prevină riscurile de încetinire a economiei ca urmare a tensiunilor comerciale dintre SUA şi China dar şi a încetinirii economiei mondiale.

Pieţele financiare se aşteapă ca Banca Centrală a SUA să adopte o decizie similară miercuri, în pofida punctelor de vedere divergente care există în interiorul FOMC, având în vedere că la reuniunea din luna iunie doi membri ai comitetului de politică monetară au votat împotriva reducerii dobânzilor.

Citește și: Interesant! Procurorul care se ocupă de cazul Caracal a intrat în concediu medical

Comunicatul oficial al FOMC urmează să fie publicat miercuri seară, după care preşedintele Fed, Jerome Powell, va susţine o o conferinţă de presă, la ora 18.30 GMT. De asemenea, Fed va da miercuri publicităţii noile sale previziuni trimestriale cu privire la evoluţia creşterii economice, a ratei şomajului şi a inflaţiei.

În paralel, preşedintele SUA, Donald Trump, cere aproape în fiecare zi Fed să reducă drastic dobânda de politică monetară. "Din cauza Fed, SUA plătesc dobânzi mult mai mari decât alte ţări. Aceste ţări nu ştiu ce noroc au că Jay Powell şi Fed habar nu au ce fac", a apreciat luni preşedintele SUA într-un mesaj publicat pe contul său de Tweeter.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.