Federaţia Română de Tenis de Masă (FRTM) a anunţat, miercuri, loturile cu care va aborda Campionatele Europene pe echipe, care vor avea loc în BT Arena din Cluj-Napoca, în perioada 28 septembrie-3 octombrie, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.
La feminin, unde România este campioana en titre, vom fi reprezentanţi de Elizabeta Samara, Bernadette Szocs, Daniela Dodean Monteiro, Adina Diaconu şi Andreea Dragoman, staff-ul tehnic fiind compus din antrenorul principal Viorel Filimon şi secundul Elena Sebe.
România va debuta în grupă contra Belgiei, pe 29 septembrie (ora 16:00), după care va întâlni Italia, pe 30 septembrie (16:00).
Echipa masculină, antrenată de Andrei Filimon şi Ionuţ Seni, îi are în componenţă pe Ovidiu Ionescu, Hunor Szocs, Rareş Şipoş, Darius Movileanu şi Eduard Ionescu.
Tricolorii vor juca primul meci pe 28 septembrie (ora 19:00), contra Luxemburgului, pe 29 septembrie (19:00) e programat meciul cu Finlanda, iar ultima partidă din grupă se va disputa pe 30 septembrie (19:00), împotriva Sloveniei.
Sferturile de finală vor avea loc pe 1 octombrie, semifinalele pe 2 octombrie, iar finalele pe 3 octombrie.
La feminin, echipa României a câştigat ultimele două titluri, în 2017 (Luxemburg) şi în 2019 (Nantes).
Federaţia Română de Tenis de Masă a anunțat loturile cu care va aborda Campionatele Europene pe echipe
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

4
Biatlon - Cupa Mondială: Franţuzoaica Julia Simon a câştigat proba feminină de mass start de la Kontiolahti (Finlanda)
4

6
Portarul Manuel Neuer (Bayern Munchen) va rata meciul cu Atalanta Bergamo, din Liga Campionilor
6

2
Arsenal Londra s-a calificat cu dificultate în sferturile Cupei Angliei
2

13
Constantin Gâlcă (Rapid) - Craiova a demonstrat de-a lungul sezonului că e bună, dar nu de neînvins
13

19
Superliga: FC Botoşani – Petrolul Ploieşti 0-1
19

29
„Nu ne putem imagina ce simte o persoană care trece printr-o astfel de încercare”: Mărturia emoţionantă a lui Michael Ballack despre moartea fiului său
29

19
AC Milan - Inter Milano va deveni duminică cel mai profitabil meci din istoria Serie A
19

19
Elveţianca Elise Chabbey (FDJ) a câştigat cursa feminină Strade Bianche
19

28
Fotbal: FC Bihor a smuls egalul cu Sepsi OSK (2-2), în Liga a II-a
28

18
Superliga: Metaloglobus – UTA Arad 2-2
18

19
Calvarul continuă pentru Paulo Dybala - a fost operat şi va lipsi 45 de zile
19

18
Mihăiţă Papară s-a calificat în optimile probei de Para Snowboard Cross, în cadrul Jocurilor Paralimpice
18

37
Sepsi OSK a remizat cu echipa FC Bihor, în etapa a 20-a a Ligii a II-a
37

















Comentează