O femeie și un bărbat au fost răniți miercuri după ce s-au răsturnat cu un ATV pe DN 75, în județul Alba. Femeia a fost grav rănită.
Potrivit ISU Alba, pompierii din Câmpeni intervin la un accident rutier produs pe DN 75, în zona Arieșeni - Vârtop.
În accident au fost implicate două persoane, o femeie și un bărbat, aflate pe un ATV care s-a răsturnat, scrie Mediafax.
Femeia este inconștientă, intubată, iar bărbatul este conștient, având leziuni minore și a refuzat transportul la spital.
La fața locului au intervenit două ambulanțe SMURD și o ambulanță de la SAJ. De asemenea, a fost solicitat și elicopterul SMURD Jibou care va transporta victima la UPU Oradea.
Conform ISU Alba, primul ajutor medical a fost acordat femeii de un medic care se afla în zonă.
Comentează