Alegerile locale din 2016 reprezintă primul test pentru marile partide, care în urma protestelor din toamnă au promis schimbări importante de ordin moral, în rândul propriilor membri.
Astfel, pe lângă coduri de integritate, partidele încearcă implicarea cât mai activă a femeilor în viața politică. Până în acest moment, din partea social-democraților se preconizează trei nume de doamne care ar putea intra în bătălia alegerilor locale.
Pentru funcția de primar general al Capitalei, cel mai vehiculat nume de candidat din partea PSD este senatoarea Gabriela Firea.
„Eu am spus că doresc foarte mult să avem o candidată pentru municipiul Bucureşti. Ar fi un semnal puternic, pentru că are cele mai multe voturi după preşedintele României”, declara Valeriu Zgonea.
În încercarea de detronare a lui Emil Boc din funcția de primar al municipiului Cluj-Napoca, PSD o aruncă în luptă pe Aurelia Cristea, inițiator al legii care interzice fumatul în spațiile publice.
„Cred că femeile sunt la fel de capabile şi au dovedit-o în toate domeniile în care profesează, au însă o componentă aparte, aceea a unei empatii mult mai ridicate. Organizaţia PSD Cluj m-a nominalizat pentru această onorabilă candidatură, aşa că da, voi candida pentru Primăria municipiului Cluj-Napoca”, a declarat deputatul PSD Aurelia Cristea.
A treia femeie pe care va miza PSD este Olguța Vasilescu, care îl va avea drept contracandidat pentru primăria municipiului Craiova pe liberalul Pavel Badea, conform Digi 24.
Comentează