Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reţinut de poliţişti, din cercetările efectuate după găsirea cadavrului unei femei într-o zonă publică din Năvodari reieşind că acesta ar fi întreţinut relaţii sexuale cu persoana respectivă, împotriva voinţei sale, ulterior omorând-o, a informat, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.
Conform sursei citate, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au documentat o situaţie complexă care a dus la reţinerea unui tânăr, de 18 ani.
"Evenimentul a fost sesizat la data de 15 noiembrie a.c., în jurul orei 7:40, când poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Năvodari au fost sesizaţi, prin apel unic de urgenţă 112, cu privire la descoperirea cadavrului unei persoane de sex feminin, într-o zonă publică din oraşul Năvodari, fără a exista suspiciuni", se arată în comunicatul transmis de IPJ Constanţa.
În urma efectuării autopsiei s-a stabilit că moartea femeii a fost violentă, pe corpul victimei fiind semne ale unui raport sexual întreţinut recent.
Bărbatul a fost reținut
"Într-un timp foarte scurt, poliţiştii, sub coordonarea procurorului de caz, au reuşit reţinerea unei persoane cercetate comiterea faptelor, pentru 24 de ore, din anchetă rezultând faptul că, în noaptea de 14 spre 15 noiembrie a.c., tânărul ar fi întreţinut relaţii sexuale cu femeia, de 48 de ani, împotriva voinţei sale, iar ulterior i-ar fi suprimat viaţa", se mai spune în comunicat.
În baza probatoriului administrat, tânărul a fost reţinut şi dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Constanţa.






























Comentează