Fene Grup după rebranding s-a transformat în ENGEKO

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 14-03-2014

Actualizat: 14-03-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



În urma acestui proces, Fene Grup a fost redenumită ENGEKO.

Firma este administrată în acest moment de Cristian Ghibu, cunoscut ca fiind mâna dreaptă a lui Relu Fenechiu, condamnat la închisoare în dosarul Transformatorul.

Cristian Ghibu negociază și vânzarea a ceea ce a fost Fene Group. Prin această firmă s-au făcut vânzările de transformatoare vechi catre Electrica, afacerea care avea să-i aducă lui Relu Fenechiu și fratelui său cinci ani de închisoare la începutul lunii ianuarie.


Citește și:  Afacerile lui Fenechiu merg ca unse și cu el în pușcărie

Relu Fenechiu a fost membru al PNL timp de 18 ani şi se afla la al treilea mandat de deputat în momentul condamnării. El a fost preşedintele PNL Iaşi din 2004, iar din 2008 a deţinut funcţia de vicepreşedinte al PNL la nivel central.

De asemenea, Fenechiu a fost ministru al Transporturilor timp de şapte luni, până în iulie 2013, când s-a retras din această funcţie ca urmare a condamnării în primă instanţă în dosarul Transformatorul.
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri