Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fenomenul certificatelor COVID false: Românii nevaccinaţi preferă să facă puşcărie decât să stea în carantină

Inquam Photos / George Calin
certificat covid

Foarte mulţi români nevaccinaţi încearcă să fenteze autorităţile de la frontieră cu documente false. Aceştia fie spun că vin din Bulgaria, fie prezintă certificate false de vaccinare, de testare sau de trecere prin boală. Situaţia este întâlnită la toate punctele de trece a frontierei, precum şi pe aeroporturi, potrivit Antena 3.

Una dintre modalităţile prin care românii nevaccinaţi care s-au întors din Grecia a fost să se cazeze o noapte în Bulgaria (care e în scenariul verde), apoi să declare la vamă că acolo şi-au petrecut de fapt tot concediul.

O altă modalitate a fost prezentarea de certificate false la vamă. Totul pentru că românii nevaccinaţi care se întorc din zonele roşii trebuie să intre în carantină chiar dacă au un test negativ PCR sau au trecut prin boală, deoarece varianta Delta este mai infecţioasă decât tulpinile precedente.

Falsificarea unui înscris oficial, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Dacă falsul este produs de un funcţionar public, fapta se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

”Noi avem acum un fenomen cu care ne confruntăm: la intrare în ţară sunt persoane care îndrăznesc să ne prezinte (la frontieră, la DSP) documente false. Deja sunt mai multe dosare penale întocmite de Poliţie pe acest lucru. Oameni care au prezentat documente false de vaccinare, de trecere prin boală sau de testare, ceea ce este extrem de grav. Când vii în ţară din zone roşii şi eşti în stare să prezinţi un document fals înseamnă că nu te interesează nimic, înseamnă că tu vii şi eşti dispus să răspândeşti boala, că nu te interesează. Vii dintr-o zonă în care varianta Delta e la maxim în România, unde stăm bine, prezinţi un certificat fals – nu eşti vaccinat, nu eşti trecut prin boală, probabil să fii şi pozitiv – şi spui în familie că eu i-am şmecherit la graniţă şi nu mai trebuie să stau în carantină. Acest lucru este foarte grav”, a explicat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.