Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fenomenul shrinkflation prezent și în România. Cum ne păcălesc unii producători alimentari

Facebook
comert cumparaturi carucior supermarket magazin

Când mergi la supermarket să faci cumpărături, de obicei nu te uiți la gramajul produselor, mai ales dacă de multă vreme cumperi cam aceleași lucruri. Totuși, de ceva timp, lumea a observat că unele produse cumpărate țin mai puțin: nu mâncăm mai mult sau ne spălăm mai des, ci cantitatea este mai mică la același preț sau, în anumite cazuri, costul este doar puțin mai mare decât înainte. E o inflație mascată, numită shrinkflation, scrie HotNews.ro.

Aceasta apare, în general, în perioade cu inflație ridicată.

În SUA există în literatura economică fenomenul de shrinkflation de multă vreme. Adică o companie micșorează cantitatea produsului dar păstrează prețul. Consumatorii sunt astfel păcăliți.

Atenția la gramaj e foarte importantă pentru acele companii. Nu primești mai mult, ci mai puțin. Nu e ca la piață unde țăranul îți mai pune în pungă o roșie, un strugure, o cireașă.

În urmă cu câteva luni, când HotNews.ro a observat acest lucru la supermarketuri, a încercat să obțină informații de unii dintre marii retaileri, dar aceștia au refuzat să ne ofere datele cerute: unii s-au făcut că nu înțeleg ce este shrinkflation, iar alții ne-au spus că n-au astfel de date.

Nu numai în România se observă, mai nou cam peste tot în Europa a început să se vorbească despre asta.

În Grecia oamenii sunt din ce în ce mai frustrați. Un cetățean se plângea recent că a fost șocat în weekend când a cheltuit 130 euro la supermarket pe cafea, ton, ceapă, salată, 1,2 kg de carne de pui. „Pe ce naiba s-au dus 130 euro”.

„Eu, și cu siguranță alți consumatori din Grecia, ne-am dat seama că paharele cu iaurt s-au micșorat, la fel și pungile de legume congelate, brânza ambalată și altele. 100 g aici, 100 ml acolo și așa avem mai puțin cu 1 kilogram când ne facem cumpărăturile”, spunea grecul.

Fenomenul shrinkflation a stârnit furia consumatorilor și în Germania. Cetățenii au trimis multe plângeri către autoritățile de protecție a consumatorilor, considerând asta ca fiind o hoție.

În Franța a fost lansată o petiție care denunță producătorii și supermarketurile, iar 8.000 de oameni au semnat în primele 10 zile, pentru că tehnica folosită induce în eroare clienții în ceea ce privește dimensiunile și prețurile produselor.

În Spania s-a descoperit că în supermarket anumite branduri de margarină aveau cu 50 de grame mai puțin, anumite iaurturi cu 5 grame, iar chorizo cu 10 grame.

Organizațiile de protecție a consumatorilor au atras atenția și recomandat verificarea gramajelor de către cetățeni pentru că „produsele care aparent nu au preț mai mare, de fapt au”.

În Italia, autoritățile monitorizează fenomenul creșterii ascunse ale prețurilor, în sensul transparenței față de consumatori.

Business Insider are un material în care sunt diferite produse de la hârtie igienică și fast food, la băuturi și mâncare pentru animale. Toate arată fenomenul.

Lucrurile ar putea să se agraveze dacă ne uităm la faptul că prețul energiei în Europa este foarte mare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.