Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fermierii brazilieni au încheiat deja contracte de vânzări pentru soia care va fi recoltată abia peste doi ani

soia

Fermierii din Brazilia, cel mai mare producător şi exportator mondial de soia boabe, au încheiat deja contracte de vânzări cu doi ani în avans, în condiţiile în care preţurile în reali au atins un nivel record, transmite Bloomberg.

Institutul de studii în agribusiness din statul Mato Grosso (Imea) a anunţat că 1,3% din producţia de soia boabe care va fi recoltată în 2022 a fost vândută la finele lunii iulie, pe fondul perspectivelor incerte privind evoluţia economiilor şi monedelor, potrivit agerpres.ro.

Citește și: SCENE INCREDIBILE în Germania: Un român rupt de beat, aproape dezbrăcat, a circulat pe suportul de biciclete al unui autocar

Vânzarea unor recolte care vor fi livrate abia peste doi ani "este fără precedent", spune directorul Imea, Daniel Latorraca.

Cu toate acestea, majoritatea vânzărilor au legătură cu tranzacţiile de tip barter, în cadrul cărora fermierii obţin îngrăşăminte şi substanţe chimice înainte de însămânţare, în schimbul unei părţi din recoltă.

Vezi și: Mircea Negulescu rupe tăcerea despre Laura Codruța Kovesi: 'Am rămas surprins de dialogul respectiv'

Preţurile interne la soia boabe în Brazilia au atins un nivel record, în condiţiile în care realul s-a depreciat în raport cu dolarul iar cererea pentru oleaginoase a crescut. În acest an realul brazilian a înregistrat cea mai mare depreciere în raport cu principalele valute, iar analiştii se aşteaptă ca la finele sezonului actual stocurile de oleaginoase să atingă un minim istoric, având în vedere că exporturile vor creşte la cea mai ridicată valoare înregistrată vreodată.

Potrivit firmei de consultanţă Safras & Mercado, până la data de 7 august fermierii brazilieni au vândut 43% din recolta pe 2020-2021, comparativ cu un nivel de 16% înregistrat în mod tradiţional până la această dată. "Fermierii încearcă să reducă incertitudinile iar cursul de schimb valutar este una din aceste incertitudini" a apreciat analistul Safras, Luis Fernando Roque.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.