Festivalul de la Cannes - Yorgos Lanthimos, regizorul lungmetrajului Kinds of Kindness, spune că lumea e mai ciudată decât filmele sale

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 20-05-2024

Actualizat: 20-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: cinemablend.com

Regizorul Yorgos Lanthimos, prezent la Festivalul de Film de la Cannes cu cel de-al doilea lungmetraj consecutiv cu Emma Stone în rol principal, "Kinds of Kindness", a declarat că filmele sale, adesea foarte amuzante şi întunecate, sunt mai puţin ciudate decât ceea ce se întâmplă în lume, informează Reuters, potrivit news.ro.

Lanthimos şi-a făcut un nume cu comedii negre absurde precum "The Lobster", în care oamenii singuri se transformă dacă nu îşi găsesc un partener, şi "Poor Things", inspirat de Frankenstein. Noua sa intrare în competiţia de la Cannes nu face excepţie.

"Kinds of Kindness" este un lungmetraj în trei părţi, cu poveşti diferite, dar cu aceiaşi actori şi aceleaşi teme, inclusiv paranoia, dinamica puterii în relaţii şi pragul violenţei.

"Nu credeţi că ceva nu e în regulă cu lumea? Probabil mai mult decât filmele pe care le facem noi", a declarat Lanthimos la o conferinţă de presă, după premiera filmului.

"Munca mea şi a altora probabil că reflectă lumea şi doar încerci să găseşti calea de a face asta cât mai bine", a spus el la eveniment alături de vedetele filmului, printre care Stone, dar şi Jesse Plemons şi Willem Dafoe.

Filmul a avut parte de recenzii favorabile: Variety l-a numit "un amestec curios care va deruta şi încânta în egală măsură", în timp ce The Guardian l-a descris ca fiind un "triptic macabru şi absurd" şi i-a acordat patru stele din cinci.

Filmul a fost inspirat iniţial de Caligula, cel de-al treilea conducător excentric al imperiului roman, şi de ideea ca un om să aibă control total asupra altuia, a declarat Lanthimos.

În "Kinds of Kindness" este a treia oară când Stone şi Lanthimos fac echipă, după drama regală "The Favourite" din 2018 şi "Poor Things", care a obţinut mai multe premii Oscar în acest an.

"Mă atrag poveştile lui. Sunt atrasă de filmele sale. Sunt atrasă de felul în care vede lumea şi personajele şi de felul în care abordează lucrurile", a declarat Stone.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri