Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Festivalul Internaţional George Enescu: înscrierile pentru loteria abonamentelor pot fi făcute până pe 28 iunie

http://stiri.tvr.ro
Concursul George Enescu

Înscrierile pentru loteria abonamentelor la Festivalul Internaţional „George Enescu”, ce va avea loc la Bucureşti în perioada august - septembrie, pot fi făcute până pe 28 iunie, au anunţat miercuri organizatorii, relatează News.ro.

Iubitorii muzicii simfonice care vor să achiziţioneze abonamente la ediţia de anul acesta a festivalului sunt invitaţi să se înscrie, începând de miercuri, pentru a participa la loteria în cadrul căreia vor fi distribuite abonamentele.

Biletele individuale vor fi puse în vânzare pe 19 iulie 2021, la ora 12:00, iar biletele şi abonamentele pentru vizionare în sistem pay-per-view vor fi disponibile începând cu 2 august 2021.

Festivalul Internaţional „George Enescu” 2021 se va desfăşura între 28 august şi 26 septembrie, la Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară, cu tema „O istorie din iubire”, pentru a promova lucrurile extraordinare pe care oamenii le pot crea atunci când colaborează din dragoste pentru muzică. Va fi un eveniment jubiliar, cel mai lung din istoria sa, care va marca 140 de ani de la naşterea lui George Enescu şi cea de-a 25-a ediţie a festivalului. Este posibil ca, din cauza pandemiei, să apară schimbări în program.

Având în vedere volumul mare de cereri pentru abonamente înregistrat la ediţiile anterioare ale festivalului, precum şi situaţia excepţională apărute în urma pandemiei, Artexim, organizatorul Festivalului Internaţional „George Enescu”, împreună cu Eventim.ro, partenerul oficial de ticketing al festivalului, organizează o loterie pentru a selecta aleatoriu cine va avea posibilitatea să achiziţioneze abonamente. Astfel, şansele de achiziţionare vor fi egale pentru toate persoanele interesate.

Iubitorii de muzică clasică care doresc să cumpere abonamente trebuie să se înscrie la loterie printr-un formular. Înscrierea pentru loteria abonamentelor va avea loc între 9 şi 28 iunie, exclusiv pe site-ul eventim.ro, iar tragerea la sorţi va avea loc joi, 1 iulie, la ora 12:00, la Ateneul Român, şi va fi trasmisă în direct pe festivalenescu.ro şi eventim.ro.

Tragerea la sorţi se va face prin metode electronice, prin site-ul random.org, fără posibilitatea intervenţiei umane în algoritmul de selectare a câştigătorului. Procedura utilizată este folosită şi la alte evenimente internaţionale de muzică clasică.

Calendar loterie

• Perioada de înregistrare: 09.06.2021 – 28.06.2021

• Extragere: 01.07.2021

• Perioada de plată: 02.07.2021- 16.07.2021

• Vânzarea generală a biletelor individuale: 19.07.2021

Abonamentele la concertele de la Ateneul Român

Un abonament la Ateneu cuprinde bilete pentru toate cele 29 de concerte din seria Concerte şi Recitaluri şi costă 4.900 de lei - pentru categoria I şi 3.900 de lei - pentru categoria a II-a.

Accesul la Ateneul Român se va face doar cu îndeplinirea unor condiţii sanitare, deoarece obiectivul este ca publicul să ocupe 70% din capacitatea sălii. Accesul publicului în Ateneu se va face în baza unui document de identitate, precum şi a prezentării unuia dintre următoarele documente:

• dovadă oficială care atestă vaccinarea anti SARS-CoV-2 (minim 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare)

• test PCR negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea concertului

• dovadă medicală a faptului că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2

• dovadă rezultat negativ certificat de o unitate medicală al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore înainte de începerea concertului.

Purtarea măştii de protecţie este obligatorie.

Spectatorii sunt rugaţi să se asigure că pot îndeplini aceste condiţii înainte de a face opţiunea de a achiziţiona bilete şi abonamente, pentru că altfel nu vor avea acces în sală.

Abonamente la concertele de la Sala Palatului

Abonamentul la Sala Mare a Palatului cuprinde bilete pentru cele 30 de concerte din seria Mari Orchestre ale Lumii. Se vor pune în vânzare abonamente la cinci categorii de preţuri: categoria VIP – 4.900 lei; categoria I – 3.900 lei; categoria a II-a – 2.900 lei; categoria a III-a – 2.100 lei; categoria pensionari – 1.500 lei.

Accesul la Sala Palatului se va face cu îndeplinirea condiţiilor sanitare, adaptate la faptul că numărul de locuri ocupate va fi de 50% din capacitatea sălii. Se vor respecta regulile de distanţare fizică, iar purtarea măştii de protecţie este obligatorie.

Abonamentele la concertele de la Sala Auditorium

Abonamentul la Sala Auditorium cuprinde bilete pentru cele 9 concerte din seria „Enescu şi contemporanii”. La categoria I, preţul unui abonament este de 400 de lei şi la categoria a II-a, de 300 de lei. Accesul publicului în Sala Auditorium se va face în baza aceloraşi condiţii aplicate în cazul concertelor de la Ateneul Român.

Procedura de înscriere la tombola abonamentelor:

• Începând cu 9 iunie 2021 înscrierea la loterie se va efectua pe site-urile eventim.ro şi festivalenescu.ro printr-un formular de înscriere. Pentru a facilita organizarea accesului, cumpărătorii sunt rugaţi să completeze în formular ce fel de dovadă medicală vor prezenta la intrarea în sală.

• Clientul îşi va introduce numele, numărul de telefon, adresa poştală şi adresa de e-mail şi alege tipul de abonament dorit. O persoană se poate înscrie doar o singură dată şi poate solicita maximum 2 locuri. Dacă mai multe persoane doresc să beneficieze de abonament, acestea trebuie să efectueze o înregistrare nouă cu detalii diferite. Clientul va avea, de asemenea, opţiunea de a alege dacă doreşte ca biletele să fie expediate prin e-mail sau prin curier.

• Clienţii vor avea posibilitatea să selecteze categoria de preţ pe care şi-o doresc, vizualizând distribuirea lor în planul de sală. După extragere, comenzile vor fi create automat, sistemul oferind cele mai bune locuri disponibile din categoria selectată.

• Perioada de înregistrare se va încheia pe 28 iunie.

• Pe 01 iulie 2021 va avea loc extragerea pentru fiecare tip de abonament. Se va face o listă de aşteptare printr-o a doua extragere.

• După extragere, câştigatorii vor fi contactaţi prin e-mail/telefon şi vor putea achiziţiona abonamentele până pe 16 iulie 2021.

• Cei care nu vor achita comanda în maxim 14 zile vor pierde dreptul de achiziţionare a abonamentelor acesta fiind transferat următoarei persoane de pe lista de aşteptare.

• Pe 16 iulie 2021 se va încheia perioada de plată, urmând ca abonamentele să fie distribuite până pe 12 august 2021.

• Echipa Eventim poate fi contactată la adresa de e-mail contact@eventim.ro sau la telefon 0728 999 775, de luni până vineri, între orele 10.00 şi 18.00.

Festivalul Internaţional „George Enescu” 2021 este programat să aibă loc între 28 august şi 26 septembrie 2021, cu un program artistic susţinut de 3.500 de artişti străini şi români, pe o durată record de 4 săptămâni, dar şi cu măsuri care să reducă riscurile de sănătate pentru spectatori, artişti, organizatori şi jurnalişti. Programul ediţiei a 25-a a Festivalului Internaţional „George Enescu” poate fi găsit pe site-ul festivalenescu.ro.

Spre deosebire de celelalte ediţii, Festivalul „Enescu” 2021 va trece printr-o serie de transformări şi adaptări, pentru a face faţă provocărilor pandemiei. Cele 78 de concerte sunt organizate în patru serii:

• Mari Orchestre ale Lumii (concerte desfăşurate la Sala Palatului)

• Concerte şi Recitaluri (la Ateneul Român, după amiaza)

• Muzica Secolului XXI (la Sala Radio)

• Enescu şi Contemporanii (concerte de dimineaţă, la Sala Auditorium)

Citește și: INEDIT Confesiunile unui călugăr în timpul pandemiei: Mi-e frică de o viitoare ‘castă a talibanilor’ ortodocși!

Festivalul va marca 140 de ani de la naşterea lui George Enescu şi de aceea va oferi publicului cel mai amplu program de lucrări enesciene din istoria sa, interpretate de artişti şi orchestre internaţionale - 40, incluzând aici şi patru simfonii. Va fi în egală măsură o ediţie jubiliară, deoarece festivalul ajunge în acest an la cea de-a 25-a ediţie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.