Fetița de trei ani din Iași care a ajuns la spital în stare gravă împreună cu sora ei mai mare, după ce mama lor le-a spălat pe cap cu o substanță toxică, folosită la animale, a intrat în moarte cerebrală.
Doctorii de la Spitalul Sfânta Maria din Iași nu pot spune cu certitudine cât va mai fi ținută conectată la aparate, conform Antena 3.
”Fetița este în continuare cu stare generală extrem de gravă. Este intubată, cu comă gradul IV. Este susținută din punct de vedere hemodinamic, ca funcții respiratorii, fiind intubată. Prognosticul este în continuare extrem de rezervat. Ea a venit de la început extrem de gravă, fiind găsită în stop cardio-respirator, resuscitată 30 de minute. Prezența convulsiilor, stopul cardio-respirator, perioada lungă de resucitare sunt factori de prognostic negativi”, a spus Cătălina Ionescu, purtător de cuvânt Spitalul Sfânta Maria din Iași.
În momentul în care medicii au ajuns la locuința parinților, micuța a fost găsită în stop cardio-respirator.
Citește și: Semnal de alarmă tras de medici pentru părinți: Nu mai utilizați substanțe de uz veterinar pe copii
Marțea trecută, două fetițe din localitatea Goești, comuna ieșeană Lungani, s-au simțit rău la scurt timp ce în cameră a fost pulverizată o substanță deosebit de toxică - Diazinon, un insecticid antiparazitar folosit la cai, oi sau porci. Mai mult, fetița de trei ani a fost spălată pe cap de același tip de insecticid. La scurt timp, cele două fetițe au fost găsite inconștiente.
În România nu există o lege care să reglementeze vânzarea substanțelor toxice de uz veterinar decât în două situații: atunci când vorbim despre produse psihotrope și stupefiante. În rest, totul se vinde la liber și oricui. Este motivul pentru care avem de-a face cu cazuri de intoxicație și chiar deces.































Comentează