Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

FIFA vrea ca sistemul de arbitraj video să se aplice în mod unitar în toate competiţiile

fifa

Federaţia internaţională de fotbal (FIFA) vrea ca sistemul de arbitraj video să se aplice în mod unitar în toate competiţiile, instanţa mondială preluând de la 1 iulie responsabilitatea pentru gestionarea VAR, scrie Reuters.

Până acum, sistemul, introdus de doi ani într-o fază experimentală, era în coordonarea IFAB, organismul internaţional care se ocupă cu legile în fotbal, dar de la începutul lunii este în responsabilitatea FIFA, o ''tranziţie naturală'', după cum a afirmat Pierluigi Collina, preşedintele Comisiei de arbitri din cadrul FIFA, conform agerpres.ro.

Citește și: Iohannis: ‘Virusul este real, nu are culoare politică și nu poate fi interzis prin lege. Acum nu este momentul disputelor politice și al orgoliilor’

''IFAB, ca organizaţie, are datoria de a guverna legile din fotbal, inclusiv VAR, protocoalele şi reglementările. Odată ce regulile sunt stabilite, rolul IFAB se termină, iar FIFA preia controlul în ceea ce priveşte arbitrajul. O altă responsabilitate a FIFA este de a avea legile jocului implementate în toată lumea în acelaşi mod, nu pot exista interpretări diferite în funcţie de ţara unde se dispută campionatul. Asta pentru că fotbalul este acelaşi peste tot. Sigur, pot exista unele mici diferenţe, dar implementarea generală trebuie să fie aceeaşi'', a spus Collina.

Un sondaj efectuat în Anglia, a dezvăluit că 60 la sută dintre suporterii de fotbal consideră că sistemul de arbitraj video (VAR) funcţionează "rău sau foarte rău" la meciurile din Premier League. Sondajul, efectuat înaintea izbucnirii pandemiei de coronavirus, a relevat că doar 27% dintre cei chestionaţi au opinat că VAR funcţionează "bine sau foarte bine", iar 12% au opinat că sistemul nu funcţionează nici bine, nici rău, iar 1% nu s-au pronunţat pe această temă. În plus, 67% dintre suporterii din Premier League consideră că această tehnologie a făcut meciurile de fotbal "mai puţin plăcute". Conform sondajului, 8% dintre persoanele chestionate ar dori ca VAR să fie utilizat în continuare ca şi până acum, în comparaţie cu 74% care vor schimbarea modului în care se aplică arbitrajul video.

Citește și: Codrin Ștefănescu: ‘Ce Constituție? Ce drepturi? Toată lumea la izolare! Guvernul LuCovid a luat-o razna de tot! .

În schimb, în Italia, Federaţia de fotbal (FIGC) a anunţat că a propus FIFA să experimenteze un sistem de asistenţă video la arbitraj (VAR) doar la cererea echipelor, după modelul challenger-urilor la tenis.

Campionatul italian a fost precursor în utilizarea asistenţei video, cu un sezon de teste efectuate în Serie A, înainte de adoptarea oficială a sistemului de către FIFA şi IFAB. FIGC a cerut arbitrilor din Serie A şi responsabililor lor să "intensifice recursul" la verificarea acţiunilor pe ecranele de control (on-field review) "în cazurile controversate care intră în cadrul protocolului internaţional".

VAR a intrat în vigoare în Serie A în sezonul 2017-2018. Sistemul este în general bine acceptat de actorii jocului, chiar dacă polemicile legate de arbitraj rămân numeroase.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.