Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Finală de vis la Wimbledon: Federer l-a învins în semifinale pe Nadal şi îl va întâlni pe Djokovic în ultimul act

roger federer

Roger Federer (3 ATP) s-a calificat, vineri, în finala de la Wimbledon, după ce l-a învins pe marele său rival, Rafael Nadal (2 ATP), scor 7-6 (3), 1-6, 6-3, 6-4. Partida s-a încheiat după trei ore și două minute, transmite Mediafax.

În primul set, cei doi campioni au servit excelent, iar totul s-a decis în tie-break, unde egalitatea a persistat doar până la 3. Setul secund a fost dominat clar de Nadal, care a cedat un singur game.

Nivelul jocului practicat de Federer a crescut din ce în ce mai mult, iar elvețianul s-a impus în setul al treilea, după ce a câștigat pe serviciul ibericului la scorul de 2-1. Roger Federer și-a adjudecat și setul al patrulea și, implicit, calificarea în finală, însă nu fără emoții. Nadal a salvat două mingi de meci la scorul de 5-3, însă Federer a închis partida în game-ul imediat următor, cu ajutorul celei de-a cincea mingea de meci.

A fost întâlnirea cu numărul 40 dintre Roger Federer și Rafael Nadal, iar elvețianul, ajuns la 37 de ani, a obținut a 16-a victorie din carieră contra marelui săi rival. De partea cealaltă, spaniolul rămâne cu 24 de victorii și este eliminat în semifinale la Wimbledon.

În ultimul act de la Wimbledon, Roger Federer îl va întâlni pe Novak Djokovic (1 ATP). Finala va avea loc duminică, de la ora 16:00.

În cazul unei victorii duminică, Federer va obține al nouălea titlu la Wimbledon, al 21-lea turneu de Mare Șlem și titlul ATP cu numărul 103 din carieră.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.