Guvernul finlandez va ridica restricţiile de circulaţie spre şi dinspre regiunea din jurul capitalei Helsinki, introduse în urmă cu trei săptămâni pentru a limita răspândirea coronavirusului, a declarat prim-ministrul Sanna Marin într-o conferinţă de presă, transmit dpa şi Reuters potrivit Agerpres.
'Am decis să ridicăm restricţiile întrucât bazele legale ale continuării restricţiilor temporare de deplasare nu mai sunt considerate a exista', a afirmat Sanna Marin, făcând referire la Legea privind prerogativele în situaţie de urgenţă.
Regiunea Uusimaa, care include capitala Helsinki şi este cea mai populată din ţară, înregistra la sfârşitul lui martie două treimi din cazurile de COVID-19 din Finlanda, iar marţi consemna aproape 2.000 din totalul de 3.161. Tot marţi, Finlanda avea 232 de pacienţi spitalizaţi şi un bilanţ total de 64 de decese.
Conform premierului, Finlanda nu a ajuns încă la finalul epidemiei şi nu a atins nici vârful acesteia.
Atât prim-ministrul, cât şi alţi membri ai guvernului au precizat în conferinţa de presă că finlandezii ar trebui să evite în continuare deplasările neesenţiale - inclusiv la casele de vacanţă - şi să menţină distanţarea socială.
Potrivit ministrului justiţiei, Anna-Maja Henriksson, restricţiile de deplasare vor fi ridicate în regiunea Uusimaa imediat după şedinţa de guvern din cursul după-amiezii.
La rândul său, ministrul de interne Maria Ohisala a explicat că poliţia se va putea concentra de acum pe alte misiuni, inclusiv anchetarea cazurilor de abuz domestic.
'Pe baza datelor culese, acumularea de cazuri de îmbolnăvire poate fi limitată cu alte măsuri existente', a afirmat ea.
Măsurile ce rămân în vigoare prevăd închiderea şcolilor până la 13 mai, elevii de clasa a patra şi mai mari urmând cursuri online. Restaurantele vor rămâne închise până la sfârşitul lui mai, cu excepţia vânzărilor pentru acasă. Tot până la 31 mai sunt interzise adunările cu mai mult de 10 persoane.
'Măsurile restrictive au încetinit în mod clar răspândirea bolii', a subliniat directorul pentru securitate sanitară din Institutul pentru Sănătate, Mika Salminen.
Finlanda ridică restricțiile din regiunea Helsinki
Articole Similare

1
Dronele rusești au lovit Zaporojie: incendii într-un bloc și cel puțin șapte răniți
1

1.398
Celebrul fizician Stephen Hawking, surprins în fotografii din dosarele Epstein: explicațiile familiei
1.398

1.039
Paradoxul din Arabia Saudită și Emiratele Arabe: Importă cantități uriașe de nisip, deși se află într-un deșert nesfârșit
1.039

3.903
Bubuie un scandal de proporții în SUA, din cauza lui Donald Trump: A reținut documente clasificate și nu avea dreptul. Anchetă de amploare în FBI
3.903

118
Locuitorii unui sat din Rusia, evacuați în urma unui atac lansat asupra unei uzine chimice din regiunea Smolensk
118

3.444
Marco Rubio vorbește despre o schimbare majoră în relațiile dintre SUA și China: Invocă o veche teorie a războiului
3.444

155
O anchetă a BBC a dezvăluit că principalul ofiţer de poliţie din Nepal a dat ordinul să se folosească muniţie reală în timpul protestelor de anul trecut din Kathmandu
155

127
Ce acuzații aduce Statelor Unite un avocat al lui Nicolas Maduro
127

1.863
VIDEO Explozii puternice la Kiev: Rușii au atacat puternic, chiar înainte de o nouă rundă de negocieri pentru pace
1.863

67
Refugiat decedat în Buffalo, după ce a fost reținut de serviciile de imigrare americane
67

1.540
Programul din umbră: planul prin care CIA încerca să controleze mintea umană
1.540

544
Congresul SUA, în fața unei decizii importante: va stabili dacă NASA va construi o bază pe Lună
544

84
Congresul al IX-lea din Coreea de Nord, încheiat cu paradă militară și 'jurământ de credință' pentru Kim Jong Un
84

















Comentează