Finul lui Dragnea bate recorduri: A revenit în PSD după patru luni, timp în care a fost la PNL şi Pro România

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 19-02-2020

Actualizat: 19-02-2020

Article thumbnail

Sursă foto: primaria-busteni.ro

Senatorul Emanoil Savin a anunţat, miercuri, în plenul Senatului, că trece la grupul parlamentar al PSD. Fostul primar al oraşului Buşteni bate recorduri de traseism politic.

"Începând de astăzi fac parte din grupul PSD", a precizat Savin. Acesta a stârnit hohotele de râs ale colegilor din Senat, care s-au obişnuit cu anunţurile acestuia privind schimbarea partidului.

Acesta a părăsit în urmă cu patru luni Partidul Social Democrat. La începutul lunii februarie, s-a afiliat grupului parlamentar al PNL. Ulterior, a anunţat că părăseşte PNL pentru a candida din partea Pro România la Primăria Ploieşti.

Emanoil Savin, fin de cununie al lui Liviu Dragnea, a fost primar în Buşteni între 2004 şi 2016, timp în care a fost membru PDL, PNL şi PSD. Anterior, Savin a fost finanţator al echipei de fotbal Apulum Alba Iulia, în prima ligă. Ca primar, Savin s-a remarcat şi prin faptul că a oferit terenuri în oraş mai multor personalităţi sportive, cum ar fi Doroftei, Bute sau Halep.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri