Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Firea: Băsescu trebuie să adopte rapid amnistia fiscală şi reducerea CAS

basescu consiliu

Totodată, parlamentarul social-democrat vrea ca opoziția să înceteze politica împotriva interesului național, se arată într-un comunicat de presă remis redacției stiripesurse.ro și pe care îl redăm mai jos.

”Guvernul Ponta consideră că persoanele sau categoriile sociale nedreptăţite, dezavantajate şi aflate în dificultate, trebuie sprijinite, iar măsurile de amnistie fiscală a mamelor, bugetarilor şi pensionarilor, adoptate ieri în Parlament, vin să consolideze această imagine. Sper ca şi Preşedintele Traian Băsescu să adopte rapid aceste legi şi să nu mai provoace suferinţă mamelor şi pensionarilor, aşa cum a făcut în trecut prin cele mai dure măsuri de austeritate.

De asemenea, Parlamentul a dat un nou vot hotărât în favoarea reducerii CAS, o măsură absolut necesară pentru economie şi mediul de afaceri. Sper ca Traian Băsescu să aibă înţelepciunea, măcar în ultimul ceas, să promulge legea. Preşedintele trebuie să înţeleagă că promulgarea reducerii CAS nu este o înfrângere a lui, ci un câştig pentru România.

Nu în ultimul rând, doresc să remarc că, în ciuda piedicilor puse de Băsescu, Iohannis şi Blaga, România a primit portofoliul de politică regională, un portofoliu cu greutate, care face cinste ţării noastre. Această reuşită se datorează Guvernului Ponta, care s-a bătut admirabil pentru România, în timp ce Băsescu, Iohannis şi Blaga s-au bătut pentru interesul lor politic mărunt.

Guvernul Ponta consideră că persoanele sau categoriile sociale nedreptăţite, dezavantajate şi aflate în dificultate, trebuie sprijinite, iar măsurile de amnistie fiscală a mamelor, bugetarilor şi pensionarilor, adoptate ieri în Parlament, vin să consolideze această imagine. Sper ca şi Preşedintele Traian Băsescu să adopte rapid aceste legi şi să nu mai provoace suferinţă mamelor şi pensionarilor, aşa cum a făcut în trecut prin cele mai dure măsuri de austeritate.

De asemenea, Parlamentul a dat un nou vot hotărât în favoarea reducerii CAS, o măsură absolut necesară pentru economie şi mediul de afaceri. Sper ca Traian Băsescu să aibă înţelepciunea, măcar în ultimul ceas, să promulge legea. Preşedintele trebuie să înţeleagă că promulgarea reducerii CAS nu este o înfrângere a lui, ci un câştig pentru România.

Nu în ultimul rând, doresc să remarc că, în ciuda piedicilor puse de Băsescu, Iohannis şi Blaga, România a primit portofoliul de politică regională, un portofoliu cu greutate, care face cinste ţării noastre. Această reuşită se datorează Guvernului Ponta, care s-a bătut admirabil pentru România, în timp ce Băsescu, Iohannis şi Blaga s-au bătut pentru interesul lor politic mărunt.”, se arată în comunicat

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.