Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Firea l-a acuzat pe Nicuşor Dan de lipsă de implicare

Radu Pop
captura YouTube
Nicușor Dan / podcast Micutzu

Candidata PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a reamintit bucureştenilor de proiectele pe care le-a avut, cât a condus PMB, cele care vizează transportul public în comun, Pasajul Sudului, Fabrica de Glucoză, Nicolae Grigorescu - Splai Dudescu, Podul Ciurel, Spitalul de copii „Victor Gomoiu” sau clădirea nouă pentru Spitalul Foişor, conform News.ro.

„Le spun şi celor care m-au votat şi celor care nu m-au votat, care au simpatie faţă de partidul pe care-l reprezint (PSD) şi celor care au chiar antipatie faţă de partid, dar şi celor neutri care poate sunt şi nehotărâţi în acest moment să-şi aducă aminte cum am preluat în 2016 Capitala, după un an de zile cu un primar din partea PNL interimar care nu a realizat absolut nimic - pentru că dumnealui a ajuns printr-o conjunctură la Primărie şi nu a făcut decât un minimanagement administrativ fără niciun proiect - câte proiecte au fost blocate la Primăria Capitalei 5-6 ani de zile şi pe care le-am desţelenit. Spun doar câteva pentru cei care nu-şi mai aduc aminte de ceea ce am făcut. În primul rând, transportul public în comun. Am găsit şase autobuze, majoritatea stricate. Aduceţi-vă aminte ce cozi erau în staţii, oamenii stăteau ca sardelele în autobuz, plus zeci de minute în şir în staţii pe arşiţă, pe ploaie, pe vânt. În primul rând am spus că trebuie să le redăm bucureştenilor posibilitatea măcar să aibă la dispoziţie autobuze, tramvaie şi troleibuze ca să renunţe la maşina personală. Şi aşa am avut primele 400 de autobuze Euro 6 prietenoase cu mediul, 130 de autobuze hibrid, 100 electrice şi spre sfârşitul mandatului s-au finalizat şi procedurile pentru tramvaie şi troleibuze. Autobuzele sunt şi acum în Bucureşti, noi, circulă toată lumea cu ele. Să ne aducem aminte ce autobuze vechi erau. Vara mureai de cald, iarna mureai de frig, rămâneai în pană, fără siguranţă, luai un autobuz, nu mai ajungeai la destinaţie. Asta a fost prima investiţie - în transportul public în comun”, a explicat Gabriela Firea, joi la DCNews.

Ea l-a acuzat pe Nicuşor Dan de lipsă de implicare

„Apoi, fabrica de glucoză, şantier abandonat de câţiva ani. Îngreuna şi mai mult circulaţia. Pasajul Sudului, abandonat de 5-6 ani. Am început şi în scurt timp l-am şi finalizat, împăcându-i pe toţi, că nu-şi mai vorbeau... constructori, consultanţi, era acolo o nebunie. Podul Ciurel. Haideţi să mergem la Ciurel! Terminat, finalizat... în mandatul meu am lăsat la cheie proiectul pentru etapa a doua, dar domnul Dan a spus că nu are nevoie de Ciurel. Dă nişte răspunsuri care nu au legătură cu logica! Nicolae Grigorescu - Splai Dudescu, proiect finalizat în mandatul meu. Domnul primar general nu a vrut să continue, şi atunci primarii de la Sectoarele 3 şi 4 au finalizat ei, văzând că Primăria Capitalei nu se implică. Spitalul de copii «Victor Gomoiu», în mandatul pe care l-am condus. De asemenea, clădirea nouă pentru Spitalul Foişor. Secţii noi pentru o serie de spitale care sunt în subordinea Primăriei Capitalei... Cantacuzino, Davila... Sunt investiţii care s-au făcut în mandatul meu şi care sunt ale bucureştenilor, că doar nu am plecat cu ele acasă. Un miliard de euro fonduri europene obţinute pentru transport, pentru lupta cu poluarea, pentru termoficare. în mandatul meu. Bucureştenii ştiu ce am făcut. Ştiu cum am preluat Capitala, ştiu cât m-am implicat, ce proiecte mari am lăsat şi ce proiecte aş mai fi făcut în acest răstimp dacă puteam să-mi continui mandatul. În primul rând ar fi fost finalizat şi Spitalul Metropolitan, plus etapa a doua la Ciurel şi nu mai era nevoie să-şi consume banii Sectoarele 3 şi 4”, a conchis Firea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.