Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Firmă, amendată de Garda de Mediu cu 50.000 de lei după ce dejecţiile lichide de la ferma de porci pe care o deţine au ajuns accidental pe un drum comunal

garda de mediu

O firmă a fost amendată de Garda de Mediu Constanţa cu 50.000 de lei deoarece dejecţiile lichide de la ferma de porci pe care o deţine în localitatea Sibioara au ajuns accidental pe un drum comunal, potrivit news.ro.

“Dejecţiile lichide de la ferma Sibioara din comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa, au ajuns accidental pe drumul comunal DC 85, cât şi în rigola de pe marginea drumului din satul Piatra. Operaţiunea de împrăştiere a dejecţiilor pe un teren agricol s-a realizat pe timpul nopţii, neluându-se măsuri de supraveghere a instalaţiilor de către personalul fermei. Acţiunea a provocat scurgerea necontrolată a dejecţiilor lichide pe terenurile învecinate, precum şi disconfort olfactiv”, au transmis reprezentanţii Gărzii de Mediu Constanţa.
Conform sursei citate, prin autorizaţia integrată de mediu se permite utilizarea dejecţiilor ca fertilizant pe terenurile agricole, cu respectarea Studiului agrochimic şi luarea tuturor măsurilor de automonitorizare pentru prevenirea oricăror incidente care pot conduce la pericole de accidente cu impact asupra factorilor de mediu.
Firma care deţine ferma este din judeţul Vrancea şi a fost amendată cu 50.000 de lei.
De asemenea, pe parcursul controlului, operatorul a luat măsuri de curăţare a drumului comunal şi a rigolei de preluare a apelor pluviale de pe marginea drumului, au precizat comisarii Gărzii de Mediu Constanţa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.