Firmele românești au crescut și prind curaj să iasă pe piețele din afară. Anunțul făcut de un oficial BNR

Autor: Alice Draghici

Publicat: 14-10-2025 16:39

Article thumbnail

Sursă foto: stirileprotv.ro

După trei decenii și jumătate de transformări economice, companiile românești au ajuns la un nivel de dezvoltare care le permite să joace un rol tot mai vizibil nu doar pe piața internă, ci și la nivel internațional. Valentin Lazea, economist-șef al Băncii Naționale a României, a subliniat marți, la o conferință de specialitate, că firmele locale au depășit faza de adaptare și au acumulat experiența necesară pentru a se implica în proiecte comune cu parteneri externi.

„La 35 de ani, vârsta maturităţii depline, mediul de afaceri autohton a ajuns la o masă critică în ceea ce priveşte volumul de activitate, dar a căpătat şi experienţa pieţelor externe, a adaptării la regulile aflate mereu în mişcare, precum şi curajul de a începe să investească dincolo de graniţe”, a spus Lazea, citat de Agerpres.

El a adăugat că acest pas schimbă perspectiva de analiză: „Începem să vorbim astfel nu numai despre produsul intern brut, ci şi despre produsul naţional brut prin raportul componentei externe.”

Noile priorități europene și rolul firmelor românești

„La aceste evoluţii se adaugă noile priorităţi economice ale Uniunii Europene, cum ar fi dezvoltarea industriei de apărare de o manieră integrată, cu participarea mai multor state sau reconstrucţia Ucrainei.

Astfel, intrarea unor companii româneşti în proiecte comune ar trebui promovată activ atât de factorul politic, cât şi de companiile însele”, a afirmat Lazea.

Economia reală, garant al stabilității

Acesta a adăugat că jucătorii din economia reală sunt cei care fac ca lucrurile să meargă înainte şi cei care asigură stabilitatea “într-un climat economic deseori volatil”.

„Trebuie să recunoaştem că jucătorii din economia reală, uneori adulaţi, alteori contestaţi, sunt cei care fac ca lucrurile să meargă înainte şi asigură stabilitatea într-un climat economic deseori volatil. Conferinţele Curs de guvernare organizate în jurul conţinutului publicaţiei Curs de guvernare.ro, s-au concentrat în acest an pe chestiuni stringente pe care economia şi societatea românească au a le reforma, finanţarea economiei şi diversificarea modalităţilor de eficientizare a capitalului, digitalizarea administraţiei şi a ecosistemului de business, reforma din Sănătate şi din Educaţie, economia circulară şi potenţialul ei, bugetul şi pentru anul viitor etc.

Toate aceste teme fiind ţintite la nivel analitic şi urmărind firul de la cauzalitate la efecte”, a susţinut oficialul BNR.

Conferința despre capitalul autohton

Economişti, experţi şi decidenţi, alături de CEO ai companiilor de top din România, participă marţi la o nouă conferinţă CursDeGuvernare (CDG), cu tema “Capitalul autohton al României - internaţionalizarea businessurilor: maturizare şi trecerea la statutul de forţă regională”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri