Fiul actorului Tim Roth a murit de cancer la vârsta de 25 de ani

Autor: Anca-Adriana Huza

Publicat: 31-10-2022

Actualizat: 31-10-2022

Article thumbnail

Sursă foto: news.sky.com

Muzicianul Cormac Roth, fiul actorului Tim Roth, a murit la vârsta de 25 de ani după o luptă cu cancerul, a anunţat luni familia acestuia, potrivit Theindependent.co.uk şi Variety.com.

Cormac "a murit în pace în braţele familiei sale care l-a iubit şi l-a adorat", pe 16 octombrie, a precizat aceasta într-un comunicat.

"Durerea vine în valuri, la fel ca lacrimile şi râsul, când ne gândim la acel băiat frumos de-a lungul celor 25 de ani şi 10 luni în care l-am cunoscut. Un copil irezistibil, vesel, sălbatic şi minunat. Doar recent un bărbat. Îl iubim. Îl vom purta cu noi oriunde vom merge", a transmis familia sa, potrivit Agerpres.

Absolvent al Bennington College, Roth a fost un chitarist, compozitor şi producător talentat.

El anunţase pe Instagram că a fost diagnosticat cu cancer cu celule germinale în stadiul 3 în noiembrie 2021.

"Mi-a luat jumătate din auz, 27 kilograme din greutate, încrederea în mine şi îşi va continua calea criminală până când voi reuşi să o opresc cumva şi să o omor", scria el. "Dar nu mi-a luat voinţa de a supravieţui sau dragostea de a face muzică. Nu m-a doborât încă", adăugase Cormac.

Tim Roth ("Reservoir Dogs", "Pulp Fiction" şi "The Incredible Hulk") şi soţia sa, Nikki, mai au un băiat pe nume Hunter.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri